Biserica Ortodoxa sarbatoreste Nasterea Sf. Ioan Botezatorul

Aceasta sarbatoare precede cu jumatate de an praznicul Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Despre importanta acestei sarbatori ne-a vorbit PS Ioan, episcope al Covasnei si Harghitei: ‘Nasterea Sf. Ioan Botezatorul este luceafarul acesta care a rasarit inainte de Lumina, ca astazi s-a nascut apostolul pocaintei, al credintei si al rugaciunii. Sfantul Ioan Botezatorul este rodul credintei, rugaciunii si postului parintilor sai, Sf. Zaharia si Elisabeta. Iata un caz cu totul fericit din istoria mantuirii noastre, cand un fiu se naste in urma rugaciunii, credintei si a postului’.

De asemenea, mai multe detalii despre Sf. Ioan Botezatorul ne-a oferit si pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Sf. Ioan Iacob’ din Dorohoi: ‘Aceasta sarbatoare face parte din sarbatorile cu data fixa din cursul anului bisericesc. Amanunte despre acest eveniment aflam din Sf. Scriptura. Dupa nastere, pruncul crestea si se intarea cu Duhul. Mama sa a suferit multe pentru a-l salva de mania lui Irod, tatal sau fiind ucis intre templu si altar, iar dupa aceasta Ioan pleaca in pustie unde duce o viata de renuntare totala de cele ale lumii, ceea ce ii va conferi mai tarziu autoritate in fata oamenilor. Toti veneau la Iordan si ii cereau sfat ca sa ajunga sa faca voia lui Dumnezeu si la fiecare ii dadea raspuns dupa caz. S-a invrednicit de a boteza pe Domnul Hristos si de a vedea aratarea Sf. Treimi la raul Iordanului’.

In fine, pr. Constantin Muha ne-a vorbit si despre semnificatiile acestei sarbatori: ‘Sarbatoarea redeschide portile dumnezeiesti si a credintei. Un copil ramas de mic orfan se afla in intreaga sa existenta sub obladuirea lui Dumnezeu. In fata vremurilor moderne, zdruncinate de necredinta si pierderea sensului existentei prin surparea nadejdii crestine, e o lectie mereu actuala oentru parintii fara de copii, pentru copiii fara de parinti, pentru cei uitati sau parasiti de lume. Iubirea si grija lui Dumnezeu fata de fiecare persoana umana este incomensurabila, iar caldura acestei iubiri trebuie sa produca deschiderea neconditionata a inimii omului ca un raspuns normal la iubirea dumnezeieasca. O viata dedicata lui Dumnezeu nu se poate incheia decat prin proslavirea lui Dumnezeu, asa cum este si cazul Sf. Ioan Botezatorul, care intreaga viata i-a slujit lui Dumnezeu si si-a dat obstescul sfarsit prin moarte de martir. Este un popas duhovnicesc in decursul postului din acest an, dar si un moment de bucurie duhovniceasca in care vedem un nou chip demn de exemplu pentru viata fiecarui om, in care redescoperim valoarea rugaciunii, valoarea postului si valoarea trairii frumoase in Dumnezeu’.

Comentarii Facebook


Știri recente