Biserica Ortodoxă sărbătorește mâine pe Sfântul Siluan Athonitul

Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc mâine, 24 septembrie, pe Sfântul Siluan Athonitul. Sfântul s-a născut în anul 1866, într-o familie modestă de țărani ruși. La vârsta de 26 de ani, a intrat în monahism în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Sfântul Munte Athos. Aici, va trăi 46 de ani, până la sfârșitul vieții, în 1938. El a rămas în conștiința credincioșilor prin modul său de viață, dar mai ales prin cuvintele „ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”.

Mai multe informații despre învățătura Sfântului Siluan Athonitul a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Florin Botezan de la Biserica Memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: „‘Ține mintea în iad și nu deznădăjdui’ este un îndemn la realism duhovnicesc, plin însă de nădejdea în iubirea lui Dumnezeu care biruiește iadul. Într-un limbaj simplu și accesibil, dar în același timp foarte profund, Sfântul Siluan ne împărtășește în scrierile sale experiența sa duhovnicească, insistând asupra faptului că doar în Duhul Sfânt este posibilă cunoașterea lui Dumnezeu. De altfel, Sfântul Siluan ne învață că singurul criteriu al adevărului este tocmai iubirea față de vrăjmași, lucru posibil doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu, dacă ținând mintea în iad nu deznădăjduim”.

În această seară, sunt așteptați, aici, sute de credincioși la Slujba Privegherii închinată Sfântului Siluan. Lăcașul păstrează o părticică din moaștele Sfântului. În Capitală, slujbe de priveghere sunt oficiate la Schitul Darvari și la Paraclisul universitar „Sfântul Nicolae”. Ambele lăcașuri adăpostesc părticele din moaștele Sfântului Siluan Athonitul.

Comentarii Facebook


Știri recente