În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata, o localitate din apropiere de Constantinopol, aflată pe țărmul Mării Marmara.
Mai multe detalii cu privire la viața Sfintei Cuvioase Parascheva a oferit pentru TRINITAS TV, arhim. Timotei Aioanei, Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Provenea dintr-o familie bogată, din localitatea Epivat de pe malul Mării Marmara din apropierea Constantinopolului. Într-o zi de duminică a ascultat cuvântul evangheliei care spunea: ‘Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze’. În duminica aceea, copilă fiind, a lăsat toate, și-a schimbat haina strălucitoare pe care o purta cu cea a unui cerșetor și așa a părăsit în taină casa părinților ei. S-a stabilit, mai întâi, la o mănăstire din Pont și apoi într-o aspră nevoință a petrecut mulți ani în pustiul din apropierea Betleemului”.
După ce a vizitat Ierusalimul, Sfânta Cuvioasă Parascheva a intrat într-o mănăstire de călugărițe, în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit în post și rugăciune.
„Numai Dumnezeu și îngerii lui știu care au fost nevoințele Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a învrednicit de atâta cinste, încât cu puțin timp înainte de sfârșitul vieții ei, un înger al Domnului i s-a arătat spunându-i să se întoarcă în satul natal. S-a întors acolo și a trăit ultima parte a vieții ca o necunoscută. A fost îngropată într-un cimitir al săracilor pe malul mării și târziu printr-o minune dumnezeiască au fost descoperite moaștele sale și s-a aflat adevărata ei identitate”, a mai spus arhim. Timotei Aioanei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința din 28 februarie 1950, canonizarea unor sfinți români, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră. Prima slujbă închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955.