Biserica Ortodoxa sarbatoreste Botezul Domnului

Aceasta sarbatoare a fost instituita de catre Biserica in amintirea momentului cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a primit Botezul in apa Iordanului de la Sf. Ioan Botezatorul, cunoscut si sub numele de ‘Inaintemergatorul Domnului’. Sarbatoarea de astazi se mai numeste ‘Epifania’ sau ‘Teofania’, adica Aratarea Domnului, pentru ca in aceasta zi Mantuitorul Iisus Hristos S-a aratat sau a iesit pentru prima oara in lume. Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, profesor la catedra de studiu biblic al Noului Testament de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Andrei Saguna’, din Sibiu, ne-a vorbit despre semnificatiile acestei sarbatori: ‘La Botez, in Iordan, Mantuitorul este marturisit pentru prima data, in modul cel mai clar, de Dumnezeu Insusi ca Mesia si Mantuitorul lumii. Totodata, la Botezul Mantuitorului in Iordan S-a revelat Dumnezeu ca fiind Treimic: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, incat toate trei Persoanele Sf. Treimi sunt prezente la Botezul Mantuitorului in Iordan. Fiul este in apa, botezat de catre Ioan, Duhul Sfant Se coboara in chip de porumbel si ramane asupra Mantuitorului, iar Tatal marturiseste din cer cu glas auzit de oameni: ‘Acesta este Fiul Meu Cel iubit intru Care am binevoit’. De aceea, la Boboteaza cantam troparul: ‘In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii S-a aratat, caci glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Si Duhul, in chip de porumbel, a adeverit intarirea cuvantului’. Deci, Sfanta Treime Se descopera la Iordan’.

Comentarii Facebook


Știri recente