Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Mucenic Mercurie

Sfântul Mare Mucenic Mercurie este sărbătorit astăzi, 25 noiembrie, de către creștinii ortodocși. Sfântul Mercurie a trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. A fost supus supliciilor și a primit cununa muceniciei datorită mărturisirii credinței sale în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În articolul „Abu-Seifein este venerat de întregul Egipt creștin: Mercurie, sfântul celor două săbii” din „Ziarul Lumina”, domnul Vasile Arcanu oferă mai multe informații cu privire la cinstirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie, după cum aflăm:

În vizită prin Vechiul Cairo, cartier din capitala Egiptului creștin, la Biserica ‘Abu- Seifein’, în fața mai multor pelerini de diferite nații și confesiuni, ghidul derula povestea unei vieți care a traversat vuietul vremurilor potrivnice cu capul sus și fără nici un compromis.

La întrebarea: ‘Este cineva român?’, am răspuns în mod firesc: ‘Da’. ‘Ei bine, mi-a spus, Sfântul Mercurie este înrudit cu tine, călătorule, prin origine, dar și prin credința în Dumnezeu’. Răsfoind, cu prețuire și afecțiune, una dintre cărțile expuse, scrisă în limba engleză, aveam să remarc acest lucru: Abu-Seifein s-a născut în ‘cuibul de vulturi’ al sciților, pe teritoriul de astăzi al României. Fericită și binecuvântată mi-a fost întâlnirea cu încă un învingător în lupta cu timpul și cu timpurile, cu vremea și vremurile, dar mai ales cu viața și, nu în ultimul rând, cu moartea.

Mercurie, martirul scit, a învins secolele, biruind și mileniile. Un sfânt mucenic în care a rodit sămânța Evangheliei aruncată în ogorul arid al Sciției, și apoi ridicat, prin credință și har de sus, la cel mai înalt sentiment uman, acela al iubirii de Dumnezeu și de aproapele, la care ajung doar marii luptători, ce văd sacrificiul propriu drept cea mai necesară și singura datorie. Ar fi bine dacă noi, românii, am fi conștienți că ne înrudim cu Sfântul Mercurie, Abu-Seifeinul egiptenilor, și l-am prețui mai mult, ca pe o comoară, așa cum este de fapt.

Suntem prea săraci

Marele Martir Mercurie a luat cununa muceniciei la vârsta de 25 de ani. Datele oferite de sursele patristice nu dau prea mare importanță locului său de baștină, de aceea uneori este semnalat în mod eronat. Nu la fel se întâmplă cu persoana sa în Egiptul creștin, unde este așa cum e la noi Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva. Înalt și subțirel, cu ochii blânzi, poartă, anume pentru a se vedea, două să-bii, cu înțelepciune, drept și senin, ca sciții, ‘cei mai drepți și mai viteji dintre traci’, asupra cărora părintele istoriei, Herodot, zăbovește îndelung în cartea a IV-a a Istoriilor sale.

Sciții au venit pe meleagurile de astăzi dinspre răsărit (Caspica-Oxus), poporul vechi al sciților, ocupând în secolul al IX-lea î.Hr. regiunea Moldovei de azi, pe teritoriul de pe câmpia Dunării și în Dobrogea, în locul cimerienilor așezați aici încă din timpurile preistorice. În calendarul Bisericii Copte, Mercurie apare sub numele de Abu-Seifein, ceea ce în limba arabă se traduce prin ‘purtătorul celor două săbii’, sau Philopather. Acest nume de pe urmă, de origine grecească, înseamnă ‘dragostea tatălui’ și vine de la Patyr (‘tată’) și Philo (‘dragoste’).

Bunicul sfântului a avut o descoperire dumnezeiască

Familia sa se ocupa cu vânatul animalelor, trăind practic de pe urma acestei îndeletniciri. Tradiția Bisericii Copte spune că la o vânătoare, tatăl său, pe nume Yares, împreună cu bunicul Sfântului Mercurie s-au speriat de moarte atunci când au fost atacați de o fiară sălbatică nemaiîntâlnită. Căzut la pământ, în stare de leșin, Yares avu o vedenie: în fața ochilor săi apăru un briliant și apoi auzi o voce care i se adresă astfel: ‘Yares, eu sunt Dumnezeul tău care te iubește. Știu că ai o inimă bună și că de aceea urăști să te închini idolilor. Vreau să-ți spun că fiul tău, Philopater, va fi ca un copac roditor și din acest motiv te voi binecuvânta pe tine și pe femeia ta. Philopater va fi martorul meu și el va fi defăimat pentru credința sa în Mine’.

Creștinarea întregii familii

După un timp, profeția se împlini și astfel Yares deveni Noah sau Noe, soția sa – Saphina, iar copilul lor, Philopater, primi, asemenea părinților săi, un nou nume la botez, respectiv Mercurie. Cum auzi de schimbarea lor, guvernatorul acelei regiuni ordonă întemnițarea lor într-o cușcă cu animale. În a¬ce¬lași moment, barbarii atacară orașul, iar tatăl său, care era unul dintre comandanții oștii, ceru să lupte împotriva acestora. Cade prizonier în luptă și este dus departe de locurile natale, rămânând în slujba barbarilor timp de 17 luni. Când ostilitățile se încheiară, Yares se întoarse în orașul său, însă la scurt timp este chemat la Domnul. După neașteptata dispariție a lui Yares, Mercurie ia locul tatălui său. Urmaș al vitejilor sciți, în mijlocul cărora și-a petrecut copilăria și de unde a coborât, el ia conducerea armatei, revenindu-i misiunea de a lupta împotriva barbarilor. Legiunea în care era ostaș Mercurie se numea Martenses și se afla sub stăpânirea lui Satumin.

Sabie de la Arhanghelul Mihail

După șapte zile de lupte înverșunate, Mercurie primește în dar de la Voievodul oștilor îngerești, Sfântul Arhanghel Mihail, o sabie strălucitoare. Sfântul Arhanghel îi mai spuse: ‘Mercurie, alesul Domnului, ia această sabie, luptă în numele Domnului și nu uita că, dacă vei învinge, acest lucru se datorează numai Domnului!’ Și astfel Mercurie ținu într-o mână sabia sa, iar în cealaltă o puse pe cea primită de la Arhanghelul Mihail. Acesta este și secretul sau, mai bine zis, motivul pentru care Sfântul Mercurie este reprezentat cu două săbii în iconografia creștină egipteană. Ieșind învingător în luptă, Mercurie îl uimi plăcut pe împăratul Deciu, care îl onoră cu titlul de arhistrateg, adică general sau voievod, dar și cu câteva medalii.

‘Sunt de neam scit’

Împăratul a zis: ‘Spune nouă neamul tău și patria’. Sfântul a răspuns: ‘Dacă vrei să știi neamul meu și patria, îți voi spune; pe tatăl meu l-a chemat Noah, de neam scit, și a ostășit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguință, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc’. Din cauza acestui răspuns, lui Mercurie avea să i se ‘strunjească’ trupul, atârnând deasupra focului. Grele patimi! Căci, spun cărțile sfinte, sângele care curgea din ranele sale stingea focul; iar sfântul toate le răbda cu vitejie. Făcându-se noapte, un înger al Domnului a grăit către dânsul: ‘Pace ție, bunule pătimitor!’, și l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul, simțind în sine putere, s-a sculat sănătos’ și a mulțumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.

Celelalte suferințe

Atunci a poruncit împăratul să-l muncească iarăși cu foc și cu bătăi. Sfântul fiind bătut și ars cu foc, ieșea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, așa că se mirau toți de răbdarea lui. Deci, împăratul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos și să-i lege o piatră mare de grumaji ca, fiind sugrumat de greutatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă.

Să fie învățătură de minte pentru creștini

Văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, și acum nemaiavând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urmă, astfel: ‘Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noștri și a defăimat cinstita poruncă a blândeței noastre, poruncește stăpânirea noastră să-l ducă în țara Capadochiei și acolo să-i taie capul spre învățătura multora’. I-a fost astfel tăiat capul în ziua de 25 noiembrie. ‘Iar a doua zi după tăierea sfântului s-a aflat trupul lui alb ca zăpada și ieșea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preț și tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulți au crezut în Hristos. Apoi, sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat, care dădea multe tămăduiri celor bolnavi’, spun Viețile Sfinților. Aceasta este povestea cea adevărată a lui Abu-Seifein, care merită citită și păstrată în tainița sfântă a sufletelor noastre. Povestea adevărată a luptătorului cu două săbii, care seamănă atât de bine cu sufletul omului și plaiului mioritic.

În tradiția egipteană

Multe biserici din Egipt sunt închinate acestui mare sfânt, iar cea mai veche și mai cunoscută dintre acestea a fost construită în secolul al VI-lea și se află în Vechiul Cairo. Această biserică este folosită la slujbe doar o singură dată pe an, în Săptămâna Mare a Postului Paștilor. Se află în apropiere de Moscheea Amr, în afara cetății Babilonului.

Sfântul Mercurie este cunoscut în tradiția egipteană coptă ca sfânt ‘al celor două săbii’. Tradiția afirmă că el a primit o sabie de la un înger pentru a lupta împotriva barbarilor. După martiriul său, a apărut la Iulian Apostatul în timpul unei bătălii împotriva perșilor și l-a străpuns cu o sabie. Sfântul Mercurie este reprezentat în arta coptă ca un ostaș călare, ținând în mâini două săbii.

Comentarii Facebook


Știri recente