Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sf. Grigorie de Nyssa

Originar din Cezareea Capadociei, Sf. Grigorie s-a nascut in jurul anului 335. A fost fratele mai mic al Sf. Vasile cel Mare, la indemnul caruia a intrat in monahism la manastirea de pe malul raului Iris, in Pont. In anul 371 a fost chemat de Sf. Vasile sa pastoreasca Biserica Nyssei, oras din provincia Capadocia, fiind hirotonit episcop. Amanunte despre viata Sf. Grigorie ne-a oferit parintele profesor doctor Vasile Raduca, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Patriarhul Justinian’ din Bucuresti: ‘Sf. Grigorie de Nyssa este una dintre personalitatile uriase care au trait in secolul al IV-lea. Tin sa precizez ca secolul al IV-lea a fost supranumit ‘secolul de aur al crestinatatii’, pentru ca in aceasta perioada au trait, pe de o parte, mari teologi, iar pe de alta parte, s-a cristalizat invatatura despre Sf. Treime. Sf. Grigorie de Nyssa vine dintr-o familie foarte bogata, dintr-o familie cu personalitati foarte instruite, dar si o familie de sfinti, ceea ce mai rar gasesc astazi sau ceea ce atunci rar gaseai. Sf. Grigorie de Nyssa avea bunici martiri, iar bunicii ceilalti, din partea tatalui sau, erau oameni care fusesera ani de zile urmariti de catre autoritatile romane pentru a fi sacrificati pentru credinta lor. Mama lui se numea Emilia, tatal Sf. Grigorie se numea Vasile, si tin sa va spun ca in familia lor, Biserica a consemnat sase sfinti. Putine sunt familiile care sa arate lucrul acesta. Deci, sase sfinti intr-o familie: bunica, mama, trei frati si sora. Sf. Grigorie de Nyssa i-a fost frate Sf. Vasile cel Mare, frate mai mare decat el. Sf. Grigorie s-a nascut dupa anul 330, se pare prin 335, si a murit dupa anul 394, 395. A studiat, cum era obiceiul pe vremea aceea, retorica, a practicat avocatura, a fost casatorit, se pare ca a avut un fiu, si a ajuns episcop in Nyssa, o localitate nu prea insemnata, in partea de rasarit a Cezareei Capadocia, in partea de rasarit a Turciei de astazi. A ajuns episcop prin anul 372 si a facut parte din categoria episcopilor casatoriti, si lucrul acesta este dovedit printr-o scrisoare a Sf. Grigorie de Nazianz care, dupa 383, avea sa ii scrie Sf. Grigorie de Nyssa, consolandu-l si prezentandu-i condoleante pentru moartea sotiei sale, care se numea Teosebia’.

Sf. Grigorie a participat la sinodul de la Antiohia din anul 379, cand a fost numit inspector bisericesc in Arabia, Pont si Palestina, si la Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol, din anul 381. Sf. Grigorie s-a remarcat prin profunzimea gandirii sale teologice fiind autorul unor numeroase lucrari cu caracter dogmatic prin care a combatut ereziile vremii. Despre lucrarile Sf. Grigorie si despre calitatile prin care s-a remarcat de-a lungul vietii ne-a vorbit tot parintele profesor doctor Vasile Raduca, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Patriarhul Justinian’ din Bucuresti: ‘Sf. Grigorie de Nyssa s-a remarcat in mod deosebit mai ales dupa moartea Sf. Vasile cel Mare. A avut o oarecare timiditate in abordarea problemelor teologice, atata vreme cat fratele sau traia. Dupa 379, cand a murit Sf. Vasile cel Mare, el preia stafeta apararii Ortodoxiei si ajunge celebru, atat de celebru incat Sinodul VI ecumenic avea sa-l numeasca ‘parinte al parintilor’. Sf. Grigorie de Nyssa este primul parinte al Bisericii care a scris o antropologie crestina. Contemporan cu el si mai tanar, Nemesius de Emesa avea sa scrie si el o antropologie, dar nu atat de cunoscuta, cum a fost antropologia Sf. Grigorie de Nyssa. Sf. Grigorie de Nyssa a preluat lupta impotriva ereziei antitrinitare, deci impotriva ereziei care contesta egalitatea Persoanelor Sf. Treimi. In acest sens a continuat lupta Sf. Vasile impotriva lui Eunomie. Eunomie fusese profesorul copiilor lui Constantin cel Mare si ajunsese episcop de Cizic; un foarte abil avocat si un foarte bun mester la cuvant, incat Sf. Grigorie de Nyssa il va numi ‘tehnologul’. Intre Sf. Vasile cel Mare si Eunomiu a existat un schimb de lucrari polemice, iar dupa moartea Sf. Vasile, Sf. Grigorie scrie 13 carti impotriva lui Eunomie, in urma carora Eunomie este desfiintat. A scris o carte impotriva lui Apolinarie, care contesta dumnezeirea si unitatea celor doua firi, divina si umana, in Persoana Mantuitorului Hristos. A scris un tratat despre Duhul Sfant. A scris comentarii celebre la Cantarea Cantarilor, la Viata lui Moise, la Rugaciunea domneasca, la Fericiri, a scris in asa maniera incat este considerat unul din marii mistici crestini. Sf. Grigorie de Nyssa se remarca printr-o precizie deosebita a termenilor. Lui i se datoreaza, in mod cu totul deosebit, elaborarea conceptului de ‘persoana’ in teologie. A facut parte dintr-un grup de mari teologi, care au aparat Biserica. A facut parte dintr-un grup de mari intelectuali, remarcati de imparatul Teodosie cel Mare care il da pe Sf. Grigorie de Nyssa drept exemplu de ortodoxie si lucrul acesta il face in scrisoarea cu care incheia lucrarile Sinodului II ecumenic si il numeste pe Sf. Grigorie de Nyssa un fel de inspector, iar in aceasta calitate el va inspecta Bisericile din Asia Mica, din Palestina, prezentand rapoarte cu privire la ortodoxia celor pe care ii vizitase. Sf. Grigorie de Nyssa a fost, pe de o parte, un om contemplativ, era un om cu o gandire profunda, un mare teolog, un mare ganditor, filozof numit intre ceilalti capadocieni, care stia sa vada de la inaltimea conceptelor inalte si de la inaltimea trairii sublimului dumnezeiesc adevarurile revelate si adevarurile vietii. In egala masura, a fost un fin comentator al Sf. Scripturi. A adancit in mod deosebit semnificatia stilurilor, deosebindu-se in felul acesta de Sf. Ioan Hrisostom, care prefera stilul literar si expunerea filologica. Tot ceea ce a scris Sf. Grigorie de Nyssa este esential. Sf. Grigorie de Nyssa spunea ca ne schimbam in functie de ceea ce privim, ne schimbam in functie de ceea ce iubim, si lucrul acesta s-a verificat si s-a confirmat in lumea contemporana. Este foarte important sa stim ce privim, este foarte important sa stim ce iubim. Sf. Grigorie de Nyssa, prin gandirea lui, prin modul lui de a se comporta in viata lui, a fost unul dintre cei care au stiut ce sa priveasca si au stiut ce sa iubeasca. De aceea, Biserica l-a randuit in randul sfintilor sau, mai bine zis, a constatat ca era si este deja in randul sfintilor. Sf. Grigorie de Nyssa este unul din marii Parinti ai Bisericii, Parinte normativ al Bisericii, caruia i se cuvine cinstea deosebita de a ramane Parinte al Parintilor’.

Comentarii Facebook


Știri recente