Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi Inaltarea Sfintei Cruci.

In fiecare an, la 14 septembrie, Biserica Ortodoxa praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci facuta de catre Episcopul Macarie al Ierusalimului in anul 335 in biserica construita in cinstea acesteia in Ierusalim. In antichitate, crucea era considerata un instrument de tortura pentru facatorii de rele, care erau condamnati la moarte. Prin rastignirea pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, ea a devenit simbolul crestinismului pentru ca prin ea Hristos a rascumparat neamul omenesc. Astfel, prin cruce s-a omorat moartea, s-a dezlegat pacatul stramosesc, ni s-a daruit Invierea si am redevenit fii si mostenitori ai lui Dumnezeu.

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, aminteste de doua evenimente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci: in primul rand, aflarea Crucii, pe care a fost rastignit Mantuitorul Hristos, de catre Sfanta Imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, si inaltarea ei solemna in vazul poporului de catre Episcopul Macarie al Ierusalimului, iar in al doilea rand, aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, la anul 629, in timpul domniei imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, dupa ce Patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor la 14 septembrie 630.

Parti din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mantuitorul Hristos se afla in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma si Constantinopol. In orasul Iasi exista o biserica care isi serbeaza hramul in ziua Inaltarii Sfintei Cruci.

Biserica Ziua Crucii se afla in imediata apropiere a Garii Nicolina. A fost construita de breasla dubalarilor in mijlocul unui cimitir. Sfintirea bisericii a avut loc in anul 1803 fiind inchinata ‘Inaltarii Sf.Cruci’. Ceea ce face ca aceasta biserica sa fie unica este aspectul rezultat dupa construirea clopotnitei si adaugarea celor sase contraforti. Dupa 200 de ani de la sfintirea acestei biserici, anul acesta, de hram, Biserica Ziua Crucii din Iasi va fi resfintita de catre Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, ca urmare a lucrarilor de restaurare si pictare pe care le-a cunoscut biserica in ultimii ani. In ziua sfintirii toti credinciosii, barbati si femei vor avea binecuvantare sa intre si sa se inchine in Sfantul Altar.

La acest eveniment, au participat si primarul Municipiului Iasi, Constantin Simirad, subprefectul judetului Iasi, Corneliu-Rusu Banu, si vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, Lucian Flaiser.

Foarte multi credinciosi ortodocsi de pretutindeni au venit pentru a se inchina si a trece prin altarul bisericii.

In predica sa de la sfarsitul slujbei sfintirii, Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a subliniat legatura dintre Biserica de zid si biserica din sufletul credinciosului: ‘Biserica aceasta de zid este invelisul arhitectonic si liturgic al Bisericii formata din persoane umane. De aceea, in slujba de sfintire se spune ca aceasta biserica de zid ne reprezinta pe noi, Biserica lui Hristos. Odata cu sfintirea bisericii, sa cerem si sfintirea si infrumusetarea sufletelor noastre si a vietii noastre.Cand ne spovedim si ne plangem pacatele, se curateste biserica din interiorul sufletului nostru, asa cum se curateste si se infrumuseteaza biserica pregatita pentru sfintire.’

Comentarii Facebook


Știri recente