Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi pe Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului

În prezent există o creștere notabilă a interesului pentru vasta antologie de texte patristice Filocalia, ce cuprinde o selecție de scrieri duhovnicești, dar și pentru sfinții ei autori. Despre viața unor autori filocalici nu avem foarte multe detalii, dar opera lor rămâne izvor de viață și strașnic îndrumar în calea noastră duhovnicească prin pasajele despre rugăciunea inimii, despre vederea dumnezeiască, despre îndumnezeire și despre alte stări duhovnicești înalte. Sfântul Calist, Patriarh al Constantinopolului timp de șapte luni începând cu anul 1397, ne-a lăsat o bogăție duhovnicească deosebită, cuprinsă în volumul VIII al Filocaliei românești, informează ‘Ziarul Lumina’.

Despre acest Sfânt Calist se știe sigur că s-a deprins cu lucrarea minții în Lavra cea mare a Athosului, fiind călugăr la mănăstirea Xanthopol, una dintre mănăstirile vecine cu Mănăstirea Pantocrator, dar de asemenea există informații conform cărora Sfântul Calist a viețuit și în Mănăstirea Xanthopol din Constantinopol.

Printre scrierile cele mai citite de călugării români

Manuscrisele existente la Biblioteca Academiei Române, precum și manuscrisul nr. 500 cuprinzând 186 de file de la Mănăstirea Văratec, scris de stareța Nazaria la 1811, la îndemnul duhovnicului Iosif, arată că scrierile lui Calist au fost foarte des copiate în românește. De asemenea, scrierile patriarhului Calist se află de cele mai multe ori în aceleași manuscrise cu cele ale Sfântului Grigorie Sinaitul, iar scrierile acestor doi autori împreună cu ‘Scara’ Sfântului Ioan Scărarul erau cele mai citite de călugării români. Principalele teme ale lucrărilor Sfântului Calist sunt patru: rugăciunea, vederea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt.

Volumul VIII al Filocaliei românești se deschide cu conținutul pe scurt al Metodei lui Calist și Ignatie Xanthopol, iar marele teolog părintele Dumitru Stăniloae evidențiază în introducere că o caracteristică a acestei scrieri este că ‘e alcătuită aproape exclusiv din texte ale Părinților mai vechi. Autorii dau de la ei aproape în fiecare capitol numai câteva rânduri de introducere și câteva de încheiere. Dar textele din fiecare capitol și din toată scrierea sunt atât de bine alese și așezate într-o înșirare atât de consecventă, că fiecare capitol și toate la un loc se prezintă ca un întreg bine închegat și într-un suiș organic. Dar, adeseori, chiar printre textele citate sunt observații personale care scot la iveală înțelesuri adânci din ele, poate pentru prima dată. Ba câteva teme din capitolele dinspre sfârșit sunt expuse cu cuvinte aproape exclusiv proprii ale autorilor, punând în lumină asemenea înțelesuri surprinzător de adânci și de noi. Așa e, de pildă, capitolul 92, despre importanța împărtășirii dese cu Trupul și Sângele Domnului’.

‘Inima nu se deschide fără Dumnezeu’

În următoarea lucrare a sa cuprinsă în volumul VIII al Filocaliei, ‘Cele 100 de Capete’, Sfântul Calist acordă o atenție foarte mare rolului Sfântului Duh în viața credinciosului și dezvoltă foarte mult legătura dintre asceză și lucrarea Duhului. Este poate unul dintre cele mai clare texte referitoare la sinergia divino-umană realizată la nivelul persoanei umane. În aceste capete de rugăciune, viața isihaștilor își descoperă fața ei de viață în Duhul Sfânt. Prima parte a lucrării ‘Cele 100 de Capete’ se ocupă cu harul și cu modul în care poate fi menținut.

Capetele despre rugăciune cuprind aprofundări hristologice, exprimări ale stării iubirii de Dumnezeu, precum și o admirabilă analiză a simțirii înțelegătoare, arătând în multe rânduri în ce fel se apropie omul de vederea lui Dumnezeu: ‘Precum mișcarea trupului are nevoie de altceva ce nu ține de rânduiala ei, adică de ochi, și de altceva mai presus de firea ei, adică de lumină, așa mișcarea minții are nevoie de ochi care sunt deosebiți de rânduiala ei și de lumina ce e mai presus de firea ei. De aceea, nu toată mișcarea minții e după cum se cuvine. Ci numai cea care se mișcă, precum s-a zis, prin ochi și prin lumina harului. Iar ochii minții sunt deschizătura inimii prin credință. Și lumina e Dumnezeu însuși, lucrând prin Duhul în inimă. Și precum lumina simțurilor nu mișcă drept pe cei fără ochi, ci numai pe cel ce vede, așa și lumina înțelegătoare sau Dumnezeu nu mișcă mintea celui ce nu are deschizătura inimii, ci numai pe cel ce o are. Dar, așa cum nici ochii n-ar putea lucra ale lor fără lumină, tot așa nici deschizătura inimii, fără Dumnezeu; mai bine zis, inima nici nu se deschide fără Dumnezeu, care lucrează și e văzut prin ea’. (Capitolul 47)

Duhul lui Dumnezeu locuiește în cei credincioși

De asemenea, autorul ‘Capetelor despre Rugăciune’, biruit de evidența lucrurilor pe care le experimentează prin vedere duhovnicească, slăvește pe Dumnezeu evidențiind că Duhul lui Dumnezeu locuiește în cei credincioși, iar după cum spune părintele Stăniloae, Sfânta Treime nu locuiește static în cugetarea omului, ci o mișcă pe aceasta spre alte și alte ținte, spre scopul ultim al ființei umane: îndumnezeirea. ‘E cu adevărat un lucru minunat că inima credincioasă poartă în ea sfânta rază a Dumnezeului Cel Preaînalt care este peste toate. Căci este un lucru dulce, folositor și minunat și de oameni iubitor că Dumnezeu face mintea să se lumineze din afară, prin Sfintele Scripturi. Dar să se și dea pe Sine Însuși, în adevăr și în fapt, ca lumină credinciosului, și aceasta în lăuntrul inimii, nu în afară, și pururea, nu în chip trecător, întrece în chip vădit chiar minunea cea mai presus de toată înțelegerea. E un lucru foarte minunat că Acela pe care-L poartă cu mândrie și uimire serafimii și toate Puterile cerurilor e purtat de inima credinciosului. Dar faptul de a nu-L purta numai, ci de a se și uni cu El și de a se întipări de El e mai presus de orice minune.

Cu adevărat e o minune fără măsură că sufletul este scaun și pat, și căruță, prin har, al Dumnezeului nesfârșit în înțelepciune și nemărginit în putere, care are cerul ca scaun. Dar cine va putea să se minuneze cât se cuvine de faptul că sufletul e și iubit de El într-atâta, că e făcut să și respire împreună cu El și să fie părtaș de bunătățile mai presus de ceruri și i se încredințează așa de mari taine’ (Capitolele 67-69)

În textele Sfântului Calist patriarhul regăsim foarte multe premise antropologice, cosmologice și se observă foarte clar că autorul filocalic pune accent deosebit pe înțelegerea vădită a lui Dumnezeu, pe cunoașterea lui Dumnezeu, care poate fi dobândită de către om cu ajutorul harului și prin care omul poate ajunge la înțelegerea adevărului despre sine, despre lume și despre Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente