Biserica Ortodoxa Romana nu renunta la Parcul Carol

Biserica Ortodoxa Romana este ferma in hotararea de a nu renunta la amplasamentul de pe platoul din Parcul Carol, a declarat parintele Costel Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane. Intre timp, BOR a solicitat Ordinului Arhitectilor un studiu de amplasament si de impact asupra parcului, iar arh. Viorel Hurduc, presedintele Filialei Bucuresti, a promis ca acesta va fi gata in luna august. Dincolo de relatia cu Mormantul Eroului Necunoscut, ierarhii BOR precizeaza de fiecare data ca parcul nu va avea absolut deloc de suferit, noua Catedrala Patriarhala fiind locul de desfasurare a unor ceremonii oficiale sau de protocol. Cat despre participarea credinciosilor, cu siguranta ca cele 4-5.000 de oameni care se aduna, de obicei, in noaptea de Inviere pe Dealul Mitropoliei vor incapea si in jurul viitoarei catedrale, iar Parcul Carol are iesiri pe trei laturi si parcari. De altfel, parintele Stoica a declarat ca moastele Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov vor ramane la locul lor, in vechea biserica, unde vor avea loc obisnuitele pelerinaje.

In legatura cu noua declaratie a lui Traian Basescu referitor la amplasarea catedralei patriarhale in zona Unirea, amintim ca potrivit vechiului proiect de amenajare urbanistica a zonei din apropierea Pietei Alba Iulia ce cuprindea si catedrala, urma ca Primaria Capitalei sa se angajeze la construirea a doua pasaje rutiere subterane si a spatiilor publice si comerciale. Nici atunci insa nu s-a implicat, nici acum primarul general nu aminteste nimic despre acestea. PS Episcop Vincentiu, secretar al Sfantului Sinod al BOR, mentioneaza ca cele peste 30.000 de donatii primite de la bucuresteni dovedesc ca majoritatea credinciosilor isi doresc ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului in Parcul Carol.

Comentarii Facebook


Știri recente