Biserica Ortodoxa Romana intampina probleme in ajutorarea romanilor care traiesc in tari unde nu sunt recunoscuti ca minoritate.

In cadrul dezbaterilor pe tema ”Implicarea Bisericii Ortodoxe Romane in sprijinirea romanilor de pretutindeni” de la Universitatea de Vara Izvoru Muresului, parintele David Antim de la Patriarhia Romana a declarat ca exista probleme mari in organizarea comunitatilor ecleziaste din tarile invecinate Romaniei – Bulgaria, fosta Iugoslavie, Republica Moldova, Ungaria – probleme generate de faptul ca aceste tari

nu ii recunosc pe romani ca minoritate. ”In astfel de cazuri, Biserica este aproape cu mainile legate pentru ca poate fi acuzata de imixtiune intr-o eparhie

straina”, a spus parintele David Antim, care a adaugat ca ”credinta ortodoxa poate fi cateodata si piatra de poticneala in ceea ce priveste identitatea

nationala”. La randul sau, istoricul Ion Varta de la Chisinau a vorbit despre problemele pe care le intampina Biserica Romaneasca din Basarabia care este tratata nedrept si este discriminata in mod abuziv. Istoricul a dat exemplul unui preot care a fost maltratat chiar in altarul in care slujea si a amintit unele decizii ale autoritatilor locale si centrale prin care parohiile erau obligate sa-si paraseasca

lacasurile care le apartineau de drept. Cu toate acestea, Ion Varta a aratat ca exista totusi o tendinta pozitiva pentru ca in acest an numarul parohiilor subordonate Mitropoliei Basarabiei s-au triplat si si-a exprimat speranta ca va veni momentul in care Biserica va fi pusa in toate drepturile sale. Un reprezentant al romanilor din Grecia a spus ca exista probleme mari ale comunitatii de vlahi din nordul Greciei, zona Macedonia, unde Biserica Ortodoxa Romana nu poate face nimic din cauza ca Grecia nu recunoaste oficial nici o minoritate nationala.

Participantii au fost de parere ca tema propusa pentru discutii este foarte importanta pentru ca a fost menita sa puna in lumina rolul pe care Biserica Ortodoxa Romana il are in pastrarea identitatii romanilor de peste hotare.

Miercuri, in cea de-a treia zi a lucrarilor Universitatii de Vara de la Izvoru Muresului va fi abordata tema ”Aportul comunitatilor romanesti din Occident si din vecinatate la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana”. Invitatii acestei zile

sunt Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, senatorul PNL Norica Nicolai, precum si reprezentanti ai romanilor din diaspora.

Comentarii Facebook


Știri recente