Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește astăzi pe Sfântul Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești

„Apărător neînfricat al dreptei credințe și mijlocitor milostiv poporului celui asuprit te-a avut pe tine Biserica Țării Românești, Sfinte Ierarhe Grigorie, că pe preoți și credincioși i-ai povățuit, pe tineri i-ai învățat și pe orfani i-ai ocrotit, iar scrierile tale și înțeleptele învățături au rămas tezaur neprețuit Bisericii noastre dreptmăritoare.” Frumosul condac al slujbei Sfântului Ierarh Grigorie al IV-lea Dascălu ilustrează în câteva cuvinte virtuțile cu care și-a împodobit viața duhovnicească. Povățuitor, milostiv, ales cărturar, Sfântul Grigorie Dascălu rămâne un adevărat exemplu pentru credincioșii de pretutindeni.

Copiii cuminți se cunosc de mici, iar faptul că învață bine este o dovadă în plus a seriozității lor. Sfântul Grigorie a fost un elev sârguincios, acesta fiind unul dintre puținele amănunte pe care le cunoaștem despre perioada copilăriei și adolescenței sale. S-a născut în București, în anul 1765, „din părinți pământeni și de bun neam”. Știm că părinții i-au susținut educația atât în științele clasice, cât și în cele duhovnicești. Sfântul Grigorie a dovedit o inteligență ieșită din comun, reușind să se înscrie la cursurile Colegiului „Sfântul Sava”. Aici a studiat limbile clasice: latina și greaca, precum și teologie, gramatică și alte științe. Una dintre pildele vieții lui spune că era cel mai bun dintre cei 75 de elevi înscriși în acel moment la „Sfântul Sava”. De mic a preferat compania cărților, în locul jocurilor obișnuite cu care își petreceau timpul ceilalți școlari. Considera pierderea de vreme un păcat, deoarece timpul pe care nu îl dai muncii se transformă într-un început de trândăvie.

Primii îndrumători în monahism

În timpul studiilor sale la Colegiul „Sfântul Sava”, Sfântul Grigorie i-a cunoscut pe monahii Dorotei și Gherontie, ucenici ai Sfântului Paisie de la Neamț. Aceștia fuseseră trimiși la studii în București de povățuitorul lor duhovnicesc, pentru a învăța limba greacă și a începe traducerile din Sfinții Părinți. Sfântul Grigorie a simțit că trebuie să plece împreună cu ei și, după terminarea studiilor, în anul 1790 a venit la Mănăstirea Neamț. Aici „s-a dat spre ucenicie la preafericitul părinte Paisie Velicikovski și din mâinile lui a primit și chipul îngeresc și cu a lui părintească alegere s-a hirotonit și ierodiacon, schimbându-i-se numele în Grigorie și alegându-și ca stareț și părinte duhovnicesc pe Gherontie” (pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii ortodoxe române, p.129). Bogăția duhovnicească a starețului Paisie de la Neamț nu consta doar în catehezele sau sfaturile individuale, ci și în tâlcuirea textelor patristice. Prin urmare, fiind un bun cunoscător de limbă greacă, Sfântul Grigorie a fost îndemnat să traducă diverse opere ale Sfinților Părinți.

Activitatea tipografică

În 1796, mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei a cerut în mod expres doi traducători pricepuți de la Mănăstirea Neamț. Gherontie și Grigorie au fost aleși pentru această misiune. Veniți în Capitală, au oferit spre tipărire, în 1799, lucrarea Carte folositoare de suflet, iar în 1801 – Chiriacodromionul lui Nichifor Teotochis, care cuprinde tâlcuirea tuturor pericopelor evanghelice ale duminicilor de peste an. În scurtă vreme, faima lor s-a răspândit și în Mitropolia Moldovei. Mitropolitul Veniamin Costachi i-a îndemnat să traducă Taina credinței noastre cei pravoslavnici, tipărită în 1803, și Tâlcuirea la Evanghelii a Sfântului Teofilact al Bulgariei, publicată în 1805. În 1806 a apărut și traducerea Dogmaticii Sfântului Ioan Damaschin, o carte esențială a teologiei. Începând cu 1807, tipografia Mitropoliei Moldovei se mută la Neamț ca urmare a izbucnirii conflictului ruso-turc. Aici vor apărea Viețile Sfinților pe luna septembrie. Tot aici vor vedea lumina tiparului, după 1814, Apologia Sfântului Dimitrie al Rostovului, Tâlcuirea pe scurt a antifoanelor celor opt glasuri a Sfântului Calist Xanthopol și Adunare pe scurt a dumnezeeștilor dogme ale credinței, lucrare aparținând lui Atanasie din Paros.

Pierdere și regăsire

În 1812, Sfântul Grigorie pleacă împreună cu Gherontie la Sfântul Munte, pentru „a se închina sfintelor mănăstiri celor de acolo și să întâlnească cu părinții cei cuvioși pentru folosul sufletului”. Povețele duhovnicești s-au dovedit foarte utile, dar, din nefericire, pe drumul de întoarcere în apropiere de orașul Plovdiv din Bulgaria, au fost atacați de hoți. Puținele lor bunuri au fost prădate, iar Gherontie a murit din cauza bătăii crunte care le-a fost administrată. Sfântul Grigorie l-a îngropat împreună cu un alt călugăr la Mănăstirea Anarghiri, aflată în zonă. După șapte ani se va întoarce pentru a-i lua osemintele, pe care le va îngropa la Mănăstirea Neamț. După o perioadă petrecută la Neamț, Sfântul Grigorie se va retrage la Căldărușani, în obștea formată de Sfântul Gheorghe de la Cernica. Aici va rămâne timp de cinci ani, între 1818 și 1823, până la alegerea sa ca mitropolit al Ungrovlahiei. Va continua să traducă, oferind prima tălmăcire în limba română a Tratatului despre preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur, tradus sub numele de Șase cuvinte pentru preoție. În 1821 va traduce și Cuvânt pentru preoție al Sfântului Grigorie Teologul. La Căldărușani trăia „ca un filosof ocupat cu știința, fără a accepta să primească nici o demnitate bisericească” (mitropolit Serafim Joantă, Isihasmul – tradiție și cultură românească, p. 176). Va fi, însă, silit să accepte, începând cu 1823, demnitatea de mitropolit.

Alegerea ca mitropolit

În anul 1822, este ales, după o lungă perioadă de timp, un domnitor pământean în Țara Românească: Grigore Ghica. Cum mitropolitul Dionisie Lupu refuza să se întorcă la slujirea sa, domnitorul a hotărât să aleagă un altul. Au fost propuse trei nume: Grigorie arhimandritul, Teoclit ieromonahul și Grigorie ierodiaconul. Domnitorul dorea ca viitorul mitropolit să fie român și să aibă știință de carte, prin urmare a fost ales ierodiaconul Grigorie. Era pentru prima dată când mitropolitul nu era ales dintre episcopii de la Buzău sau Râmnic.

Era o perioadă grea pentru Mitropolia Ungrovlahiei. Părintele Ion Vicovan precizează: „episcopiile erau văduvite sau păstorite de oameni nu tocmai vrednici; țara se afla într-o situație destul de grea datorită războiului ruso-turc și mișcarea lui Tudor Vladimirescu; Mitropolia avea datorii mari lăsate de predecesorii săi; mănăstirile se aflau sub cârmuirea egumenilor greci; ierarhii greci de peste Dunăre hirotoneau mai mulți preoți decât era necesar; dările pe care trebuiau să le plătească se înmulțiseră mult” (p.131).

Măsuri pastorale

Noul mitropolit s-a dovedit foarte hotărât în deciziile sale, echilibrat, plin de înțelepciune. Cu mult tact a încercat să găsească o soluție convenabilă în problema ocupării scaunelor episcopale vacante. Nu a impus pe nimeni, ci a consultat întotdeauna membrii eparhiei respective, pentru a face cea mai bună alegere. Nu era preocupat decât de creșterea duhovnicească a oamenilor, pentru care își dorea păstori pricepuți. Totodată, a reușit să interzică ierarhilor greci de peste Dunăre hirotonirea preoților în afara eparhiei lor. Divergențele au fost depășite în momentul în care Sfântul Grigorie s-a adresat direct patriarhului ecumenic. Școlile au fost înzestrate cu cărți, iar profesorii cei mai buni au fost aduși să predea. Mitropolitul Grigorie cunoștea faptul că progresul cultural și cel duhovnicesc nu se exclud, ci se completează reciproc. A ajutat numeroși elevi săraci și a încercat să construiască seminarii teologice. Mai presus de toate, a pus ordine în viața monahală, încercând să instaureze regulile Sfinților Părinți în mănăstirile române.

„Dumnezeu mi-a dat suflet și eparhie”

După izbucnirea unui nou conflict ruso-turc în 1828, Sfântul Grigorie este nevoit să ia calea exilului. Începând cu 1829, îl regăsim la Chișinău, străduindu-se să își recapete scaunul mitropolitan. În 1831 i se cere demisia, la care Sfântul Grigorie a răspuns demn: „Dumnezeu mi-a dat suflet și eparhie și când îmi va ieși sufletul, atunci voi lăsa eparhia, pentru că acestea sunt lucruri care privesc mântuirea sufletelor” (Patericul românesc, p. 353). De-abia pe 22 august 1833 va putea reveni pe scaunul său, dar nu va mai păstori decât un an, trecând la cele veșnice pe 22 iunie 1834. A fost înmormântat stând în scaun, într-un mormânt boltit, în apropiere de Catedrala mitropolitană din București. Peste șapte ani, osemintele i-au fost mutate la Căldărușani. Un testament literar pe scurt găsim în prefața traducerii lucrării Împărțirea grâului, de Sfântul Ioan Hrisostom. „Numai atâta voiesc să trăiesc, cât să ajutorez pravoslaviei și neamului și fraților ca să poată cu înleznire, prin învățăturile sfinților să dobândească bunătățile cele veșnice” (apud pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, p.134).

Ierarhul iubitor al Sfinților Părinți

Sfântul Grigorie Dascălu nu a fost doar un traducător al operelor Sfinților Părinți, ci și un om duhovnicesc, care a ascultat sfaturile acestora. „Pe fiii săi duhovnicești îi învăța, zicând: Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să viețuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate și cu bună-credință. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel ce ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul. Apoi adăuga: Ce vom face dar, va zice cineva? Să chemăm doctori iscusiți și care nu mint, pe Sfinții Părinți. Și auzind sfaturile lor, să ne plecăm lor și primind plasturii lor, să le punem la rănile noastre. Mai ales că și rețetele se dau în limba noastră și în dar. Iar despre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care însuși le-a tradus și le-a tipărit, spunea: Cât este de dulce vorba sfântului și cât folos poate să pricinuiască cititorilor, singuri cei ce le vor citi vor mărturisi. Că eu nu îndrăznesc a zice ceva, ca să nu micșorez cu gângăvia mea ființa lor sau a dulceții sau a folosului. Iar dacă Dumnezeu mă va ține sănătos în surghiun, ajutând El, cu rugăciunile Sfântului, voi mai scrie.” (Patericul românesc, p. 354)

Canonizarea Sfântului Grigorie Dascălu

Sfântul Grigorie Dascălu a fost trecut în rândul sfinților pe 21 mai 2006, fixându-i-se ca zi de serbare ziua de 22 iunie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat această hotărâre în sesiunea de lucru din octombrie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Astfel, a fost recunoscută activitatea pastorală, culturală și duhovnicească a unuia dintre cei mai importanți ierarhi români.

Cu prilejul proclamării canonizării, ce a avut loc în urmă cu exact 3 ani, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, IPS Grigorie, arhiepiscop de Thyateira și Marea Britanie, a transmis mesajul de îndemn al Preafericitului Patriarh Bartolomeu I, către credincioșii ortodocși români: „Vă îndemnăm, iubiți frați, să arătați zel întru credința în Dumnezeu și dreaptă cinstire către sfântul Grigorie, mitropolitul Țării Românești, care, de acum înainte, va fi un neclintit mijlocitor pentru noi în fața tronului Mielului lui Dumnezeu.

Să fiți încredințați că el se va ruga în permanență pentru pacea întregii lumi și pentru propășirea și neclintita statornicie a bisericilor lui Dumnezeu, pentru buna întocmire a văzduhului și pentru iertarea păcatelor noastre, precum și pentru întărirea duhovnicească a binecredinciosului popor din România, a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe și a lumii întregi”.

Mănăstirea Căldărușani

Moaștele Sfântului Grigorie Dascălu se găsesc în prezent la Mănăstirea Căldărușani, unde el însuși a petrecut cinci ani, între 1818 și 1823. De aici a plecat pentru a ocupa scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei. Aflându-se în trecere la mănăstire, când încă se mai afla în surghiunul său nedrept, Sfântul Grigorie Dascălu a cerut ca tipărirea de carte să nu fie întreruptă. „Precum nu am încetat, mai înainte de a mă sui pe scaunul mitropoliei, să mă silesc spre folosul neamului, după cum mărturisesc cărțile cele tipărite, așa și după ce m-am suit, așa și după ce m-am dus în surghiun. Așa, cu Dumnezeu să se zică, și aici, în Sfânta Mănăstire a Căldărușanilor fiind oprit, mă voi sili ca să se mai dea la lumină acest fel de cărți, spre slava lui Dumnezeu și folosul fraților” (Patericul românesc, p. 354)

Necazurile nu l-au oprit să încredințeze tiparului, în 1833, două lucrări ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Împărțirea de grâu și Puțul de aur. La Căldărușani, Sfântul Grigorie a petrecut o importantă perioadă din viața sa. Cu toate că nu a îndeplinit o funcție administrativă importantă în cadrul mănăstirii, i-a oferit ceea ce avea mai de preț: moaștele și traducerile sale. Prin aceste daruri, dar și prin moștenirea Sfântului Gheorghe de la Cernica, Mănăstirea Căldărușani rămâne una dintre cele mai importante așezăminte monahale românești. (articol de Adrian AGACHI)

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente