Pana in prezent, suma totala folosita pentru ajutorarea sinistratilor, ca urmare a inundatiilor din primavara acestui an, este de 1, 7 milioane de euro, bani colectati de la credinciosi in urma apelului PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Pentru ajutorarea persoanelor care au avut de suferit de pe urma ploilor din aceasta vara, Biserica Ortodoxa Romana a folosit 4.740.000 de lei noi, la care se adauga donatii constand in materiale de constructii, alimente si bunuri de larg consum in valoare de 20 de milioane de lei noi. De asemenea, prin intermediul campaniei ‘Invinge Apele’, organizata de catre Biserica Ortodoxa Romana si Televiziunea Romana, s-au adunat, pana la mijlocul lunii octombrie, 2.200.000 de lei noi. Pana la ora actulala, cu o mare parte din banii colectati, s-au ridicat 35 de case, alte 150 aflandu-se in constructie. Lucrarile de ridicare a locuintelor si a unor obiective de interes social vor fi suspendate pe perioada iernii si vor fi continuate in primavara anului viitor.
Hram la prima capelă a românilor din Viena: Popasul Sf. Ioan cel Nou a rodit peste timp noi biserici
Popasul moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava la Viena, în perioada Primului Război Mondial, a rodit peste timp noi biserici românești, a remarcat Părintele Emanuel Nuțu sâmbătă, la hramul capelei istorice a românilor…
Ministrul Afacerilor Externe al Serbiei a vizitat biserica ctitorită de un prinț sârb în jud. Ialomița
Excelența Sa Nikola Selaković, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia, a vizitat duminică Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia, județul Ialomița. Sfântul lăcaș este ctitoria principelui sârb Efrem Obrenovici (1790 – 1856), fratele mai mic al…
Militarii covăsneni au urcat cu Tricolorul la Crucea de pe Caraiman înainte de a-l arbora la Sfântu Gheorghe
Militarii din județul Covasna au organizat vineri o expediție care a dus Tricolorul la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman. Duminică, de Ziua Drapelului, același steag a fost binecuvântat și arborat în centrul municipiului Sfântu…
Arhim. Zaharia Zaharou, unul dintre cei mai profunzi trăitori contemporani ai Ortodoxiei, a conferențiat la Deva
Arhimandritul Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, și unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai Ortodoxiei, a conferențiat duminică la Deva. Evenimentul a avut loc în Sala…
Miercurea Ciuc: Episcopul Andrei a sfințit Drapelul Național în prezența Ministrului Apărării
Preasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat duminică, la Miercurea Ciuc, Drapelul Național, în prezența oficialităților centrale și locale și a numeroși români veniți la ceremonie în costume populare. Din partea guvernului a participat Ministrul Apărării, Vasile…