Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Maria Magdalena

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi, 22 iulie, pe Sfânta Maria Magdalena, mironosiță din seminția lui Neftalim. S-a numit Magdalena după localitatea Magdala, din Galileea de Sus, unde s-a născut sau a trăit mai mult, oraș așezat cam la 5 km spre nord de Marea Galileii. Este femeia din care Mântuitorul Iisus Hristos a scos șapte demoni (Luca VIII, 2) și care împreună cu altele I-au urmat și I-au slujit apoi (Luca VIII, 2-3). Ea face parte apoi din grupul mironosițelor care au stat lângă crucea Lui (Ioan XIX, 25) și au mers dis-de-dimineață la mormântul lui Iisus să ungă Trupul Lui cu miresme (Marcu XVI, 1-2). Și tot ea este aceea căreia i S-a arătat Iisus întâi după Înviere (Marcu XVI, 9; Ioan XX, 11) și a fost cea dintâi vestitoare a Învierii Lui (Marcu XVI, 10; Ioan XX, 18).

După Înălțarea Domnului la cer, o aflăm împreună cu sfinții Apostoli. După Duminica Cincizecimii, a plecat și Maria Magdalena la propovăduire ca una ce era ‘întocmai cu Apostolii’. Străbătând multe țări, a propovăduit Evanghelia Domnului prin cetăți și sate, aducând mulți păgâni la Dumnezeu. Și ajungând la Roma, ‘a stat înaintea cezarului Tiberius, care fiind bolnav de un ochi, Sfânta Maria Magdalena l-a tămăduit’. Ea a istorisit împăratului Tiberius (14-37) toate cele despre Mântuitorul Hristos, nedreapta pătimire, răstignirea, moartea și Învierea Sa.

Din Roma, Sfânta Maria Magdalena s-a dus la Efes unde se afla Sfântul Ioan Evanghelistul, ajutându-l în apostolie. Acolo a și murit. Sfântul Ioan a înmormântat-o la intrarea peșterii din muntele Ohlon de lângă Efes, unde mai târziu, adică în anul 250, au adormit și cei șapte tineri. Moaștele ei au fost mutate de împăratul Leon Înțeleptul (457-474) în Mănăstirea ‘Sfântul Lazăr’ din Constantinopol, zidită de el.

Comentarii Facebook


Știri recente