Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Arhanghelul Gavriil

A doua zi după Buna Vestire, Biserica îl prăznuiește pe cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioară – Arhanghelul Gavriil. Întotdeauna el a fost pentru oameni îngerul milostivirii și al bunăvoinței dumnezeiești. Ființă de foc și dăruită vederii slavei dumnezeiești, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca ‘duh slujitor, trimis ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii’ (Evrei 1,14). Potrivit Sfântului Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă ‘Dumnezeu și om’ și a fost rânduit de Dumnezeu să vestească tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea acestei misiuni a fost acel ‘Bucură-te’ adresat Maicii Domnului.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Mucenic Montanus, preotul, cu soția sa, Maxima; a sfinților 26 de mucenici care au pătimit în Goția; a Sfinților Mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil și alți 40 și a Sfântului Cuvios Ștefan Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Triglia (Bitinia).

Mâine, Biserica face pomenirea Sfintei Mucenițe Matroana din Tesalonic (pomenirea celor adormiți – sâmbăta lui Lazăr), informează „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente