Biserica Ortodoxă prăznuiește mâine Înălțarea Sfintei Cruci.

Sărbătoarea aceasta, una dintre cele mai vechi praznice închinate cinstitului lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul, amintește de două evenimente importante din istoria Bisericii: aflarea Sfintei Cruci și Înălțarea ei solemnă, în fața poporului, în ziua de 14 septembrie 335 la Ierusalim. Cu această ocazie, în toate lăcașurile de cult va fi oficiat ritualul special al scoaterii Sfintei Cruci.

„La sfârșitul Utreniei Crucea este scoasă în văzul întregului popor, va fi așezată pe un analog și va fi cădită în cele patru părți ale ei. Credincioșii răspund de câte o sută de ori de fiecare dată ‘Doamne miluiește’. Este o stăruință în rugăciune și în același timp o exprimare a bucuriei și a milei lui Dumnezeu Care s-a arătat și prin Sfânta Cruce. Ea rămâne acolo până la odovania praznicului și credincioșii o cinstesc prin sărutarea și prin închinarea prin metanii și închinăciune în fața lemnului binecuvântat al Sfintei Cruci care aduce odată cu Răstignirea Mântuitorului pe ea actul sau obiectul sfințirii noastre de către Mântuitorul Hristos prin jertfa sa de pe Cruce”, Pr. Conf. Lucian Farcașiu de la Facultatea de Teologie din Arad.

Sărbătoarea de pe 14 septembrie este o mărturie a cinstirii Sfintei Cruci a lui Hristos de către întreaga lume.

La unele Biserici și Mănăstiri, unde se păstrează părticele din Sfânta Cruce, zilele acestea au loc pelerinaje. Credincioșii din Capitală se pot închina la fragmentul din Sfânta Cruce care se păstrează la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei.

Comentarii Facebook


Știri recente