Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfântul Mucenic Trifon a cărui moaște se găsesc în București, la Biserica „Cărămidarii de Jos”

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 1 februarie, pe Sfântul Mare Mucenic Trifon. Originar din Frigia, în Asia Mică, Sfântul a trăit în vremea împăraților romani Gordian și Decius. A fost martirizat în Niceea, pentru credința în Hristos.

Biserica Parohiei „Cărămidarii de Jos”, din București, păstrează începând cu anul 2003 fragmente din moaștele Sf. Mucenic Trifon. Părintele Dănuț Badea, parohul bisericii, a oferit mai multe detalii despre viața Sfântului Mucenic, pentru Radio TRINITAS: „S-a născut pe la sfârșitul secolului al III -lea, în satul care se numea Camsada. Părinții săi erau creștini. Încă de când era prunc, Bunul Dumnezeu a revărsat peste el harul Sfântului Duh și i-a hărăzit darul facerii de minuni. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea putere asupra demonilor, care fugeau îndată ce auzeau că se pomenește numele lui. Astfel, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul a dăruit vindecare fiicei împăratului Gordian al Romei, care era chinuită neîncetat de un diavol, aruncând-o în foc și în apă ca s-o ucidă. Sfântul Mucenic Trifon a suferit moarte martirică în timpul împăratului Decius, care i-a prigonit cumplit pe creștini, mulți dintre ei murind în diferite chinuri deoarece refuzau porunca împăratului de a aduce jertfe și de a se închina idolilor. Tânărul Trifon a fost pârât că este creștin și a fost adus înaintea unui înalt demnitar al administrației romane, anume eparhul Acvilin, care se ocupa și de ținuturile unde se născuse tânărul Trifon”.

Moaștele Sfântului Mucenic au fost aduse de la Biserica Sfântul Sava din Iași. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a hotărât ca Biserica Sfântul Sava să devină capela Institutului Social – Caritativ „Diaconia” al Arhiepiscopiei Iașilor.

Părintele Narcis Axinte, consilier la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Iașilor: „Biserica Sfântul Sava este una dintre cele mai vechi biserici din Iași. Ea a reprezentat un punct de referință pentru spiritualitatea și cultura regiunii moldave. Astăzi, biserica deține spre închinare moaștele Sfinților Martiri Trifon și Marina. În același timp, ea este paraclis al Institutului Social Caritativ – «Diaconia», locul unde se desfășoară o parte din programele din social – filantropice ale Arhiepiscopiei Iașilor. Fostă mănăstire, construită de călugări veniți de la Mănăstirea Sfântul Sava de la Ierusalim, locașul are și o arhitectură unică printre bisericile moldave. Are hramul principal în data de 5 decembrie când biserica noastră serbează pe Sfântul Sava cel Sfințit”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Când începe Postul Paștelui 2022

În 2022, Postul Mare va începe luni, 7 martie. Numit în vechime Quadragesima, adică Patruzecime, acest post este o pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ce va avea loc în data de…