Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfânta împărăteasă Teodora

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, 11 februarie, pe Sfânta împărăteasă Teodora. Ea s-a născut în orașul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), la începutul secolului al IX-lea. La 4 mai 830, Teodora s-a măritat cu împăratul Bizanțului, Teofil. De numele împărătesei se leagă cinstirea sfintelor icoane.

Mai multe detalii a oferit, pentru Radio TRINITAS, academicianul Emilian Popescu: „Împărăteasa Teodora a fost soția lui Teofil I care a domnit între anii 829 – 842. Stând alături de acesta, care era un persecutor al cultului icoanelor, a căutat să salveze ceea ce putea prin faptul că a sprijinit în secret să nu fie distruse icoanele și să nu fie pedepsiți cei din jurul ei, care făceau acest lucru. Când a rămas singură împărăteasă, după moartea soțului ei, în anul 842, atunci ca o cinstitoare fidelă a icoanelor a organizat un Sinod la Constantinopol care a restabilit pentru totdeauna, că cinstirea icoanelor nu este idolatrie. În felul acesta s-a încheiat o lungă și dureroasă perioadă de persecuții și de jertfe pe care le-au făcut cinstitorii icoanelor”.

Comentarii Facebook


Știri recente