Biserica Ortodoxa praznuieste astazi pe Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi

Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi s-a nascut intr-un sat in apropierea Romei din parinti crestini, Agaton si Pontia. Dupa cum aflam din viata Sfintei Mucenite Paraschevi, parintii ei nu aveau copii si se rugau cu staruinta si neincetat lui Dumnezeu ca sa le dea si lor un fiu. Ascultandu-le rugaciunea, Domnul le-a daruit lor o fiica, nascuta in ziua a VI-a a saptamanii, pe care au numit-o Paraschevi, fiindca ziua ‘a sasea’ la greci se numeste ‘paraschevi'(vineri). Inca din frageda pruncie, a fost crescuta in frica de Dumnezeu si pazirea invataturii Sale primite prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Dupa moartea parintilor ei, a impartit toate averile saracilor, iar Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi s-a imbracat in chip monahicesc, dandu-si seama ca mai important este sufletul si ca viata aceasta pamanteasca este trecatoare. Astfel a inceput sa propovaduiasca numele adevaratului Dumnezeu intr-o perioada in care crestinii erau persecutati. Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi a fost denuntata imparatului cu acuza ca ‘propovaduieste pe Iisus, fiul Mariei, pe Care parintii nostri L-au rastignit pe cruce’. Sfanta a fost dusa inaintea imparatului care a ramas uimit de frumusetea si intelepciunea sa. Imparatul i-a propus in schimbul lepadarii de Hristos mai multe bunuri, dar sfanta a ramas tare in credinta. Pentru faptul ca nu a dorit sa se lepede de credinta cea adevarata, aducatoare de mantuire, sfanta a fost supusa la felurite cazne, din care a iesit nevatamata. De aceea, pentru aceasta minune multi au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos.

Dupa aceste chinuri, fiind eliberata, sfanta si-a continuat misiunea de propovaduire a Domnului Iisus Hristos si in alte cetati. Dupa cum aflam din martiriul ei, Sfanta Paraschevi a ajuns intr-o cetate in care stapanea un dregator cu numele Tarasio, care, vazand credinta ei puternica in Hristos, a hotarat sa o supuna la chinuri spre a se lepada de credinta crestina. Astfel, sfanta a fost aruncata intr-un cazan cu arama plin cu untdelemn, smoala si plumb, toate acestea fiind infierbantate. Dar, prin venirea de fata a unui inger al Domnului, s-a stins focul si sfanta a iesit nevatamata. Vazand minunile savarsite de Domnul nostru Iisus Hristos pentru Sfanta Cuvioasa Paraschevi, Tarasie a poruncit sa-i fie taiat capul. Astfel, Sfanta Paraschevi si-a aflat cununa ingereasca in imparatia cerurilor.

In calendarul Bisericii Greciei, ea este numita Sfanta mare mucenita Cuvioasa Paraschevi.

Comentarii Facebook


Știri recente