Biserica Ortodoxa praznuieste astazi pe Cuviosul Efrem Sirul

Cuviosul Efrem Sirul s-a nascut la Nisibe, in Mesopotamia, in anul 306. A studiat la Scoala Siriaca din Nisibe, iar cand persii au ocupat cetatea, s-a mutat la Edessa in anul 360, care era sub ocupatie romana. A fost hirotonit dicaon de Episcopul Iacob din Nisibe si i s-a incredintat conducerea Scolii din Edesa. Traditia ne spune ca Sfantul Efrem a luat parte ca diacon la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 si ca Sfantul Vasile cel Mare l-ar fi hirotonit preot. Cuviosul Efrem Sirul era un poet, un cuvantator inflacarat, un aspru nevoitor si un om de rugaciune si iubitor de viata duhovniceasca.

Mai multe amanunte despre viata acestui sfant ne-a oferit Pr.Conf.Dr. Ion Vicovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘Cuviosul Efrem Sirul este unul dintre marii sfinti parinti ai Bisericii, traitor in veacul al IV-lea, intre anii 306-373, si este cel mai mare sfant din Siria, de unde si supranumele de Sirul. De tanar a intrat in manastire, imbratisand viata monahala. Nu se cunosc prea multe date despre familia lui sau despre viata lui. Se stie doar ca a imbratisat viata monahala, ca a avut mult de suferit impreuna cu concetatenii sai din cauza persilor, ca a fost nevoit sa se retraga din Nisibi, locul unde se nascuse, la Edessa Siriei, unde a si intemeiat o Scoala Teologica in cadrul careia a fost si profesor. A avut o activitate culturala destul de bogata. A ramas in istoria Bisericii si a literaturii crestine prin Comentarii la Sfanta Scriptura, pastrandu-se in original doar cateva Comentarii la primele doua carti biblice: Facerea si Iesirea. Se pastreaza insa mai multe Comentarii din Vechiul Testament sau Noul Testament in traduceri diferite, in special in limba armeana. Cuviosul Efrem Sirul a scris o multime de imne fiind recunoscut ca un mare parinte imnograf. Are o corespondenta foarte bogata. Se pare ca a vizitat Cezarea Capadochiei si ca l-ar fi cunoscut direct pe Sfantul Vasile cel Mare, desi nu exista argumente istorice in acest sens. Are un cuvant foarte frumos Despre preotie, fiind alaturi de celelate 2 Tratate traduse de Parintele Dumitru Fecioru in cartea intitulata Cuvant despre preotie. Tot pe numele lui, dupa cum se cunoaste si cei mai multi credinciosi stiu acest lucru, este si Rugaciunea care-i poarta numele, intitulata Doamne si Stapanul vietii mele…, care se rosteste in mod deosebit in Sfantul si Marele Post.’

Comentarii Facebook


Știri recente