Sfintii, Dreptii si Dumnezeiestii Ioachim si Ana sunt parintii dupa trup ai Maicii Domnului. Ei sunt numiti astfel pentru ca s-au invrednicit a naste pe cea care se va face vrednica de a lua in pantece, a naste si a creste pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfintii Ioachim si Ana locuiau in oraselul Nazaret. Descendent din neamul lui David, Ioachim este cunoscut din Evanghelia dupa Luca si cu numele de Eli. Despre el se spune ca a fost slujitor al preotilor Templului din Ierusalim. Despre sotia sa Ana se stie ca provenea dintr-o familie de negustori din Betleem. Pentru ca nu aveau copii erau exclusi din societate, neavand dreptul de a aduce jertfe la Templul din Ierusalim, dupa traditia iudaica. Din averea lor isi opreau putin pentru ei, iar restul dadeau milostenie saracilor. De multe ori, Ioachim se retragea in pustie si se ruga lui Dumnezeu pentru a-i darui copii. Prin rugaciunile si prin milosteniile pe care le faceau, Ana a nascut, la batranete, pe Sfanta Fecioara Maria, pe care au fagaduit-o lui Dumnezeu. Despre importanta si despre semnificatiile acestei sarbatori, ne-a vorbit PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului: ‘Din traditie, descoperim ca Maica Domnului se trage din parintii Ioachim si Ana care, ajunsi la batranete, fara copii, n-au incetat sa se roage lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, neputinta de a avea copii era un semn de rusine, un semn ca apasa un blestem asupra acelor parinti. Ioachim si Ana persistau in rugaciune fagaduind ca vor aduce Domnului, ca dar, copilul pe care il vor naste si il vor aduce in aceasta lume. Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea. Asa s-a nascut Maica Dumnezeului nostru. De aceea, pe Sf. Parinti Ioachim si Ana ii numim ‘Dumnezeiestii Parinti’, incat este un fel de inrudire unica, deosebita, intre Dumnezeu si oameni, care nu mai poate fi comparata cu nimic in lumea aceasta’. Celalalt sfant, pomenit astazi, Cuviosul Onufrie, este cel mai mare sihastru al tinuturilor botosanene, vietuitor al Schitului Sihastria Voronei. Despre viata acestui sfant se cunosc foarte putine amanunte, el voind sa fie cunoscut lui Dumnezeu si mai putin oamenilor. Insa, din unele insemnari si din manuscrisele ieroschimonahului Nicolae, care a vietuit impreuna cu el, aflam ca Sf. Cuvios Onufrie s-a nascut in jurul anului 1700. In anul 1749, a venit in tinuturile Moldovei si a sihastrit in codrii Voronei, timp de 25 de ani. Sfantul Cuvios Onufrie de la Sihastria Voronei a fost contemporan si ucenic al Sf. Paisie de la Neamt si, totodata, un mare vietuitor in duhul rugaciunii isihaste. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie in sedinta de lucru din luna iulie, anul curent, cand a stabilit si ziua de praznuire a sa, pe 9 septembrie. IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a evidentiat motivele pentru care s-a propus si aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie: ‘In primul rand, se cunoaste ca el a avut o viata de rugaciune, o viata curata traita in pustnicie si se cunoaste si faptul ca a fost un prieten al Sf. Cuv. Paisie de la Neamt si un ucenic al lui, iar faptul ca el a pastrat credinta ortodoxa si a avut, prin vietuirea sa, o contributie la intarirea evlaviei credinciosilor din timpul lui si a sporirii credinciosilor dupa moartea lui, prin unele minuni pe care le-a facut, chiar vindecari miraculoase, au dus la concluzia ca Sf. Cuv. Onufrie este o personalitate de prim rang in traditia filocalica romaneasca’.
Hram la prima capelă a românilor din Viena: Popasul Sf. Ioan cel Nou a rodit peste timp noi biserici
Popasul moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava la Viena, în perioada Primului Război Mondial, a rodit peste timp noi biserici românești, a remarcat Părintele Emanuel Nuțu sâmbătă, la hramul capelei istorice a românilor…
Ministrul Afacerilor Externe al Serbiei a vizitat biserica ctitorită de un prinț sârb în jud. Ialomița
Excelența Sa Nikola Selaković, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia, a vizitat duminică Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia, județul Ialomița. Sfântul lăcaș este ctitoria principelui sârb Efrem Obrenovici (1790 – 1856), fratele mai mic al…
Militarii covăsneni au urcat cu Tricolorul la Crucea de pe Caraiman înainte de a-l arbora la Sfântu Gheorghe
Militarii din județul Covasna au organizat vineri o expediție care a dus Tricolorul la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman. Duminică, de Ziua Drapelului, același steag a fost binecuvântat și arborat în centrul municipiului Sfântu…
Arhim. Zaharia Zaharou, unul dintre cei mai profunzi trăitori contemporani ai Ortodoxiei, a conferențiat la Deva
Arhimandritul Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, și unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai Ortodoxiei, a conferențiat duminică la Deva. Evenimentul a avut loc în Sala…
Miercurea Ciuc: Episcopul Andrei a sfințit Drapelul Național în prezența Ministrului Apărării
Preasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat duminică, la Miercurea Ciuc, Drapelul Național, în prezența oficialităților centrale și locale și a numeroși români veniți la ceremonie în costume populare. Din partea guvernului a participat Ministrul Apărării, Vasile…