Biserica Ortodoxă o prăznuiește astăzi pe Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi, 22 martie 2009, pe Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian și pe cele cinci fecioare împreună cu dânsa.

În vremea împăratului Traian ( 98 – 117 d.Hr.), cinci fecioare canonice – numite așa deoarece trăiau într-un loc retras, păzind poruncile lui Dumnezeu – își asumaseră obligația de a strânge cu grijă și cu evlavie, moaștele sfinților mucenici, pe care apoi le ungeau cu mir și le înmormântau în locul pustiu în care ele viețuiau. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, s-a alăturat numaidecât acestui grup creștin.

Adrian, logodnicul Drosidei, care era și unul dintre consilierii imperiali, a cerut să se pună soldați de pază lângă trupurile creștinilor morți, ca să cunoască cine sînt cei care ridică trupurile lor. Informat de iscoadele sale că logodnica sa se creștinase și aduna pentru îngropare osemintele creștinilor, le reclamă lui Traian pe toate cele șase creștine. Împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei și pe Drosida, s-a înspăimântat, și a poruncit ca aceasta să fie ținută sub pază, pentru a se căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din arama amestecată cu țărâna celor cinci femei s-au construit fundurile vaselor băilor obștești, ridicate atunci din nou de împărat, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

Auzind Drosida de porunca aceasta și dorind a urma celor cinci fecioare, ridicând ochii, zicea: ‘Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc și să scap de nebuneasca credință a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian și să mă duc unde sunt și cele cinci fecioare, ce m-au povățuit la frica Ta’.

Zicând aceasta, și-a lepădat îmbrăcămintea de prințesă, ieșind pe ascuns din temniță, în toiul nopții, și mergând spre locul de execuție, cugeta așa: ‘Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul și sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraților, Doamne, Iisuse Hristoase, iată am renunțat la împărăția mea pentru dragostea Ta, ca să mă așez portar al împărăției Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă și pe mine cu Duhul Tău cel Sfânt!’ Și zicând aceasta, scoțând mirul pe care îl luase cu sine și ungându-se, s-a aruncat într-un lac și s-a botezat, zicând: ‘Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Amin’.

Și păzindu-se pe sine după aceea, timp de șapte zile, vreme în care primea hrană îngerească, în a opta zi, rugându-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul.

Comentarii Facebook


Știri recente