Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva

An de an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni cinstește, în data de 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei de 367 de ani. Deși născută într-o familie bogată, Parascheva era foarte sensibilă la nevoile celor săraci. Auzind cuvântul Evangheliei în care Domnul îl îndeamnă pe tânărul bogat să-și împartă averea la săraci și să-L urmeze, copila de numai 10 ani și-a spus: „Pentru mine vorbește Hristos!”. Și a ales calea sfințeniei.

Cuvioasa Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, într-o familie credincioasă din satul Epivat ( astăzi Selim Pașa), lângă Kallicrateia, în Tracia, la 50 de kilometri sud-vest de Constantinopol. Un moment de răscruce în viața tinerei Parascheva s-a petrecut în jurul vârstei de 10 ani, când, aflându-se într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ți averea ta, dă-o la săraci și urmează Mie” ( Matei 19, 21), pe care Mântuitorul le adresase odinioară tânărului bogat care voia să moștenească împărăția cerurilor. „Pentru mine vorbește!”, a gândit Parascheva, care, luând foarte în serios această poruncă, schimbă hainele sale frumoase cu hainele rupte ale unei fete sărmane, imediat după ce ieși din biserică. Și de atunci, în ciuda tuturor mustrărilor pe care le-a primit de la mama sa, Parascheva nu a pierdut nici o ocazie de a-și oferi hainele și mâncarea celor mai necăjiți dintre copiii pe care-i întâlnea, ca o dovadă a sufletului ei sfânt și iubitor de semeni.

Ajunsă la vârsta potrivită, Parascheva a fost cerută în căsătorie de numeroși tineri bogați; dar a refuzat propunerile lor. Nu doar părinții, dar nici prietenele ei cele mai apropiate nu puteau să înțeleagă dorul ei după viața dăruită lui Hristos, adesea îndemnând-o și ele să se căsătorească: „Ce se va întâmpla cu marea ta bogăție, dacă vei rămâne singură?”, întrebau prietenele Paraschevei. Dar ea le arăta săracii și suferinzii din jur, și le întreba astfel despre rostul bogăției: „Există oare atâta bogăție încât să ajungă să acopere toate nevoile și lipsurile atâtor ființe nefericite?”.

Înainte de a împlini 20 de ani, Parascheva a plecat fără știrea părinților de acasă, urmând dorința ei mai veche de a merge la locurile sfinte ale creștinismului. Mai întâi s-a oprit la Constantinopol și, după ce s-a închinat în bisericile de aici, s-a îndreptat spre Heracleea Pontului, petrecând cinci ani în diferite nevoințe în Mănăstirea Maicii Domnului. Ulterior, a plecat spre Ierusalim, pentru a se închina la Locurile Sfinte. S-a retras apoi într-o mănăstire de maici din pustiul Iordanului, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul și Cuvioasa Maria Egipteanca, trăind în post, priveghere și rugăciune neîncetată. Parascheva cea bogată și înconjurată de mulțime de slujitori în casa părintească avea acum doar o haină veche și ruptă, iar ca așternut o rogojină. În ciuda acestor amănunte exterioare, Cuvioasa Parascheva nu era deloc tristă, ci își dorea fierbinte să-L cunoască tot mai mult pe Dumnezeu și să trăiască așa cum au trăit odinioară sfinții care l-au iubit pe Hristos mai mult decât lucrurile oferite de viața cea trecătoare.

Deși gândul sfintei Parascheva era să aștepte chemarea la Hristos în mănăstirea din pustiul Iordanului, într-o noapte, pe când avea 25 de ani, i s-a arătat un înger, în vis, care i-a spus: „Lasă pustiul și întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinți, pe rude și toate bunurile din lume”. Încredințată că este o vedenie dumnezeiască, s-a întors în locurile natale, oprindu-se întâi în Constantinopol, unde s-a închinat în marea biserică a Sfintei Sofia și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne.

Bolnavă și sfârșită, s-a întors în Epivat, întemeind, conform tradiției, un cămin pentru săraci, orfani, văduve și suferinzi. Tot ea s-a îngrijit și de Biserica „Sfinților Apostoli”. După alți doi ani de nevoință, pe când avea 27 de ani, sufletul ei a plecat spre ceruri, la Mirele său, fiind îngropată, ca o străină, aproape de mare.

După mulți ani, valurile au aruncat pe același țărm trupul unui marinar care începuse să se altereze și să miroase foarte urât. Nemaiputând să suporte mirosul greu, un călugăr care locuia în apropiere a rugat câțiva localnici să îngroape acel cadavru. În momentul în care săpau, au găsit în pământ un trup nealterat. Mare le-a fost mirarea, însă, fiind oameni simpli, nu au dat importanță faptului și au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeași groapă.

Numai că într-o noapte, Cuvioasa s-a arătat în vis ca o împărăteasă la doi localnici, cerând să fie așezată într-un loc de cinste. A doua zi, trupul neputrezit și înmiresmat al sfintei Parascheva a fost mutat în biserica „Sfinților Apostoli” din Kallicrateia sau – după opinia altor cercetători – din Epivata, unde se crede că a stat 200 de ani.

Dovedindu-se a fi făcătoare de minuni, faima moaștelor sfintei Parascheva s-a dus departe, atrăgând și atunci, ca și acum, mulțimi de pelerini, fiind luată ca protectoare de toate țările ortodoxe din Balcani.

În anul 1235, moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate într-o impresionantă procesiune la Târnovo ( Bulgaria de astăzi), unde au stat vreme de 160 de ani. Pericolul otoman a făcut ca moaștele cuvioasei să fie duse la Belgrad, unde au stat până în 1521, când a căzut și Serbia sub turci, iar moaștele au fost aduse la Constantinopol, în urma intervenției pe lângă sultan a patriarhului Ieremia I. După încă 120 de ani, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost din nou mutate, de această dată spre o destinație definitivă: Târgul Iașului, capitala Țării Moldovei.

În 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu a plătit toate birurile impuse de turci Patriarhiei Ecumenice, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoștință și pentru binecuvântarea Moldovei, moaștele Cuvioasei. Racla cu moaștele sfintei a fost adusă cu o corabie, pe Marea Neagră, până la Galați, însoțită de trei mitropoliți greci. De la Galați a fost adusă la Iași, într-un car cu boi, însoțită de mulțimi de clerici și credincioși. Întâmpinate cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, moaștele au fost așezate în ziua de 13 iunie 1641 în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Rămânând neatinse după incendiul din 26 decembrie 1888, în 1889 au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași, unde se află și astăzi.

Existența și a altor sfinte cu numele Parascheva ( Paraschevi) a dus la confundarea acestora. Astfel, în calendar mai sunt pomenite: Sf. Parascheva, martirizată în timpul lui Nero, la 26 februarie, Sf. Parascheva – Piatnița, martirizată în timpul lui Dioclețian, la 28 octombrie 304, Sf. Parascheva de la Poloțc, numită, în Apus, Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trăit în secolul al XIII-lea și a fost martirizată la Roma. Cel mai des este confundată însă cu Sf. Parascheva cea Veche, martirizată în timpul lui Antonin Piosul. Cunoscută și drept Sf. Cuvioasă Muceniță Paraschevi, este pomenită în calendar la 26 iulie. Bisericile ce pretind că dețin moaște ale Sf. Parascheva, dețin, de fapt, părticele din moaștele acestei Cuvioase Mucenițe, foarte cinstită de greci. După cum se știe, moaștele Sf. Cuvioase Parascheva cea Nouă, pomenită la 14 octombrie, se află întregi în Catedrala mitropolitană din Iași, în pânza pecetluită de mitropolitul Varlaam și domnitorul Vasile Lupu, în 1641.

Sărbătoarea Sfintei Vineri, foarte populară în rândul românilor, provine din cultul zeiței romane Venera ( latinescul „venere” înseamnă „ziua săptămânii dedicată lui Venus”), zeița frumuseții și a dragostei. Întrucât vestea despre minunile Sf. Parascheva se răspândise în toată țara, ea a fost numită Vinerea Mare de toamnă sau Vinerea celor 12 vineri. De altfel, onomasticul grec „paraskevi” înseamnă „a cincea zi a săptămânii, vineri”. Sfânta Vineri era considerată stăpână peste lumea femeilor, îndeletnicirile acestora ( cusutul, torsul, țesutul) fiind controlate de ea. Considerată apărătoarea călătorilor, păsărilor și animalelor, ea dăruia și frumusețe fetelor ce o ascultau. În cinstea Sfintei Vineri, femeile nu torceau, nu spălau rufe și nu făceau pâine vinerea, pentru a nu fi orbite și lăsate văduve ( Sfânta fiind văduvă). Mai erau interzise spălatul pe cap, împrumutatul din casă și petrecerile. Aceste superstiții au căzut astăzi în uitare, ele nefiind încurajate de Biserică.

Este imposibil ca cineva să nu fi remarcat că și Cuvioasa Parascheva poartă mereu alte veșminte. În zilele de sărbătoare, acestea sunt de culoare deschisă, iar în posturi, de culori închise. Înveșmântarea moaștelor Sfintei Parascheva se desfășoară după o ceremonie la care participă doar câțiva preoți, slujitori ai Catedralei. În acest timp, Catedrala se închide. După cum ne explică arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, mai întâi se cântă Troparul Sfintei Parascheva, apoi fiecare preot se închină și sărută moaștele. Lângă raclă sunt așezate două mese special pregătite pentru această ocazie. Preoții așeză moaștele Sfintei Parascheva pe mese și desfac agrafele care prind veșmântul la spate. Apoi, moaștele rămân învelite într-un al doilea veșmânt care nu se schimbă niciodată. Se spune că acela este veșmântul în care au fost aduse sfintele moaște, fiind ca un sigiliu al ctitorilor care au adus-o la Iași.

Veșmintele Cuvioasei Parascheva se schimbă de cinci ori pe an, la marile sărbători. Se schimbă în preajma zilei ei, cu o seară înainte de a fi scoasă din Catedrală, dar și după hram, în primul rând pentru că se murdăresc. „Veșmântul mai este schimbat de Crăciun, apoi la începutul Postului Mare, când se pune un veșmânt mai închis la culoare, pentru a sublinia perioada de post, care este una de întristare”, ne mai spune arhim. Dosoftei.

Cu o zi înainte de Paști, veșmântul se schimbă din nou cu unul alb, care rămâne până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. După ce au trecut aceste sărbători, Sfânta Parascheva primește un veșmânt nou, care va fi schimbat la hramul următor.

Veșmintele Sfintei Parascheva se croiesc dintr-un material special sau din catifea brodată. În România există câteva mănăstiri care știu dimensiunile „hainelor” Sfintei Parascheva: Mănăstirea Galata și Mănăstirea „Sfântul Atanasie” – Copou din Iași, Văratec din județul Neamț, Pasărea și Țigănești de lângă București.

De câțiva ani, Administrația Centrului Eparhial nu mai este nevoită să comande veșminte pentru Sfânta Parascheva, întrucât credincioșii din toate zonele țării vin și comandă „haine” pentru Sfânta care îi ajută. Cele mai multe comenzi vin chiar după sărbătoarea de pe 14 octombrie. După ce s-au închinat la moaștele ei, credincioșii se duc direct la mănăstirile care le croiesc pentru a da comandă. Așa se face că acum Cuvioasa Parascheva are mai multe rânduri de veșminte. După ce sunt schimbate, veșmintele Cuvioasei sunt dăruite bisericilor ocrotite de aceasta. Veșmintele Cuvioasei Parascheva au plecat astfel în mai multe orașe ale țării, dar și în afară, în special la bisericile românești din străinătate.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 239/ 14 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente