Biserica Ortodoxă intră în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

De luni, 15 iunie 2009, Biserica Ortodoxă intră în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Sîmpetrului, care precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie. Despre vechimea acestui post mărturisesc în secolul al IV-lea Constituțiile Apostolice iar Leon cel Mare numește acest post: „postul de vară” sau al Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă acest post are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui e în funcție de data variabilă a Paștilor, în acest an durata lui fiind de 2 săptămâni.

Acest post a fost instituit în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se numea în vechime Postul Cincizecimii.

Din punctul de vedere al modului de postire acest post este cel mai ușor Biserica dezlegând la untdelemn și vin marți și joi, iar sâmbăta și duminica și de praznicul Nașteri Sf. Ioan Botezătorul va fi dezlegare la pește.

Sursa: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente