Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul Patriarh Sofronie al Ierusalimului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă astăzi, 11 martie. Moaștele sale au fost aduse în România anul trecut, în perioada 23 noiembrie-2 decembrie. În seara zilei de duminică, 23 noiembrie, au sosit, la Catedrala patriarhală din București, moaștele Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, aduse de către Înaltpreafințitul Dionisie de Corint (Grecia). Moaștele Sfântului Sofronie au rămas în Catedrala patriarhală în zilele de luni, 24 noiembrie, și marți, 25 noiembrie, iar miercuri dimineață, 26 noiembrie, au plecat la Galați, unde au rămas până în data de 2 decembrie.

Sfântul Sofronie s-a născut la Damasc, în Siria de astăzi, la anul 550 (după unii la 560 sau 564). Plintos și Mira sunt numele părinților săi, cetățeni importanți ai orașului și creștini evlavioși, care l-au îndrumat încă din fragedă vârstă pe căile învățăturii creștine și ale viețuirii morale. În același timp, Sofronie era instruit și în înțelepciunea și filosofia lumii, pe care le-a deprins la școlile vremii din orașul Natal. Calitățile sale i-au atras supranumele de „Scolasticul” sau „Sofistul”, denumiri prin care erau apreciați învățații timpului. Se pare că a fost, o vreme, profesor de retorică. În jurul anului 570, călătorind în Palestina, pentru a se închina la Locurile Sfinte, Sofronie intră în Mănăstirea „Sfântului Teodosie cel Mare” – întemeietorul vieții de obște în Țara Sfântă – situată în apropierea Ierusalimului. A stat 20 de ani în această mănăstire, sub îndrumarea duhovnicească a monahul Ioan Moshu, născut în anul 545, tot în părțile Siriei. Autor al unei cunoscute colecții aghiografice și duhovnicești, intitulată „Limonariu” sau „Livada duhovnicească”, Ioan Moshu dedică lucrarea lui „Sofronie sofistul, iubitul său frate în Hristos”, după cum se menționează în prologul cărții. Autorul îl numește, de asemenea, de multe ori, „sfințite și credinciosule fiu Sofronie”, „cărturarul Sofronie”, „avva Sofronie sofistul, fratele meu”, „părintele Sofronie”, „prietenul meu Sofronie”. La anul 584, Sofronie primește tunderea în monahism, în Mănăstirea „Sfântului Teodosie”. De aici a trecut la Mănăstirea „Sfântul Sava” de la Iordan. După anul 628, Sfântul Sofronie părăsește din nou Palestina, plecând în Africa de Nord, unde devine egumen al unei mănăstirii în obștea căreia se afla și Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), căci într-una dintre scrierile sale acesta îl numește „stăpânul meu binecuvântat și părintele meu, starețul Sofronie”. Cei doi Părinți ai Bisericii devin, mai ales începând cu anul 633, cei mai atenți și fideli apărători ai Ortodoxiei împotriva monotelismului.

În vremuri deosebit de grele pentru Biserică și Cetatea Sfântă, Sofronie este ales, la anul 634, în scaunul patriarhal al Ierusalimului. La 11 martie 638 (după unii cercetători, la 639), Patriarhul Sofronie al Ierusalimului a trecut la Domnul, după un an de la ocuparea Ierusalimului de către păgâni.

Sfântul Sofronie e cunoscut pentru lucrări ca: o enciclică adresată celorlalți patriarhi, în care avertizează asupra pericolului monotelist, un comentariu la Sfânta Liturghie și o expunere duhovnicească a vieții Sfintei Maria Egipteanca, fiind și un prolific autor de cântări, rugăciuni și scrieri liturgice.

Comentarii Facebook


Știri recente