Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe sfântul Ioan Iacob de la Neamț

Cunoscut și sub numele de Ioan Iacob Hozevitul, sau Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, acest Cuvios s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, care pe atunci făcea parte din comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi (actualmente comuna Păltiniș, jud. Botoșani), primind la Botez numele de Ilie. Încă de timpuriu va rămâne orfan, deoarece mama sa va muri la puțin timp după naștere, iar tatăl său, primind ordin de concentrare, va pleca la război, unde își va da viața pentru patrie. În această situație Ilie va fi crescut de bunica sa, care îl va învăța credința și evlavia, și îl va deprinde cu rugăciunea și cu slujbele bisericești. În 1920, va intra la școala din satul natal, însă în 1924 și bunica sa va trece la cele veșnice.

Tânărul Ilie va absolvi cu rezultate foarte bune bacalaureatul, la Cozmeni-Cernăuți, în anul 1932. Având însă o fire profund religioasă și un puternic îndemn interior, acesta va alege viața monahală, astfel că la data de 15 august 1933, de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, la vârsta de 20 ani, va intra în mănăstirea Neamț. Aici va fi rânduit cu ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Datorită calităților sale, starețul mănăstirii îl va trimite la București, pentru a urma Facultatea de Medicină. După terminarea studiilor, nu se va reîntoarce la Neamț, ci va vizita așezămintele monahale din Oltenia, printre care și mănăstirea Turnu, unde va sta până când va fi încorporat. După satisfacerea stagiului militar se reîntoarce la Neamț, unde, la 8 aprilie 1936, în Miercurea Sfintelor Patimi, tânărul Ilie va fi tuns în monahism, de către starețul de atunci al mănăstirii, arhim. Valerie Moglan, părinte duhovnicesc fiind ierom. Ioachim Spătaru, egumenul schitului Pocrov-Neamțu. După rânduială, numele îi va fi schimbat în Ioan, nume care îl va purta tot restul vieții sale pământești, cu evlavie și smerenie.

În toamna anului 1936 Cuviosul Ioan va pleca spre Țara Sfântă, împreună cu doi monahi, Claudie Derebreanu și Damaschin Ignat, costul călătoriei fiind suportat de Cuviosul Ioan, din moștenirea rămasă de la părinți. După ce a vizitat cele mai importante localități biblice, Cuviosul Ioan se va retrage într-o peșteră din pustia Iordanului, unde va sihăstri timp de doi ani. După această perioadă de timp, Cuviosul se va închinovia în mănăstirea Sf. Sava, unde mai viețuiau 5 călugări români, printre care ierom. Ignatie Rădulescu, ierod. Veniamin Trifan și monahul Ștefan. Prezența românilor în aceste locuri nu însemna altceva decât continuarea unei îndelungate tradiții, fiind cunoscute relațiile străvechi ale poporului român cu Țara Sfântă, încă din sec. XVI-XVII. Aici, Cuviosul Ioan se va nevoi timp de 8 ani, întrecând pe mulți în ostenelile călugărești, cu aspra sa viețuire. Va îndeplini ascultările de paraclisier, bibliotecar, ajutor de econom, apoi cea de infirmier.

Între anii 1939-1940, Cuviosul Ioan va petrece în pustiul Qumran, într-o peșteră din apropierea Mării Moarte, împreună cu alt călugăr român. Aici îl va întâlni pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a fost ucenic credincios până la sfârșitul vieții sale. Din cauza războiului, între 1940-1941, Cuviosul Ioan va pătimi într-un lagăr de pe Muntele Măslinilor, după care se va reîntoarce la mănăstirea Sf. Sava.

Va fi hirotonit diacon în 1974, în biserica Sfântului Mormânt, de către arhiepiscopul Epifanie al Filadelfiei, după care, tot aici, va fi hirotonit și preot.

Vreme de 6 ani (1947-1952), Cuviosul Ieroschimonah Ioan Iacob va păstori schitul românesc „Sf. Ioan Botezătorul” de la Iordan, cu multă evlavie și pricepere gospodărească. Aici va construi mai multe chilii lângă biserică, atât pentru monahi, cât și pentru pelerini, dar va săvârși și sfintele slujbe în limba română, transformând astfel schitul într-o oază românească. În anul 1952, împreună cu ucenicul său, Ioanichie, se va retrage în pustiul Hozeva, la mănăstirea Sfântul Gheorhge Hozevitul, iar din anul următor, vor viețui într-o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfânta Ana, unde vor rămâne până la sfârșitul vieții Cuviosului Ioan.

Astfel viețuind, în data de 5 august 1960, în vârstă de 47 de ani, Cuviosul Ioan își va încredința sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat în peștera în care a viețuit în ultima parte a vieții sale, de către egumenul mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul. Aici trupul Cuviosului se va odihni timp de 20 de ani, după care la cererea obștii mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaștelor Cuviosului Ioan în biserica mănăstirii, alături de moaștele Sfinților Ioan Hozevitul și Gheorghe Hozevitul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândurile sfinților, în anul 1992, sub numele de Sfântul Ioan cel Nou de la Neamț (Hozevitul), având ca zi de prăznuire data trecerii sale la cele veșnice, 5 august.

Comentarii Facebook


Știri recente