Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi pe Sfantul Prooroc Daniel

Originar din Vitora de sus, Sfantul Daniel a trait cu cateva sute de ani inainte de Intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Copil fiind, a fost luat rob in Babilon, unde a proorocit pana la varsta de 70 de ani. Amanunte despre viata Sfantului Prooroc Daniel ne-a oferit parintele prof. univ. dr. Petre Semen de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’, din Iasi: ‘A lucrat efectiv printre pagani, pentru poporul propriu, dar si pentru pagani. El isi desfasoara activitatea in vestitul imperiu babilonian, mai precis la Babilon, incepand cu anul 605, cand a fost luat captiv impreuna cu alti 10.000 de catre celebrul si cel de nedepasit dintre monarhii Orientului, e vorba de Nebucadnetar sau de Nabucodonosor, cum il numesc grecii. Se pare ca a avut foarte bune relatii cu acest monarh, proorocul Daniel pe care Dumnezeu l-a inzestrat cu intelepciune exceptionala si care si l-a asimilat intr-un fel altor oameni capabili ai imperiului, si asa se face ca Sfantul Profet Daniel a implinit o intreita misiune la Curtea imperiala, fiind un evreu care i-a slujit pe pagani, dar care si-a pastrat identitatea, si-a pastrat credinta si nu si-a uitat neamul din care a iesit’.

Parintele prof. univ. dr. Petre Semen ne-a spus si de ce este important sa-l cinstim pe Sfantul Prooroc Daniel: ‘Profetul Daniel are meritul de a fi localizat in timp venirea Mantuitorului Hristos. Daca alti profeti au precizat neamul din care Se va naste, sau familia, tribul, poporul, altii au fixat timpul, cum este cazul lui Miheia care vesteste ca Se va naste in Betleemul lui Iuda, Daniel are meritul de a fi anuntat cu exactitate timpul, e vorba de capitolul 9, versetul 24, profetie care spune ca vor trece inca 69, respectiv 70 de saptamani de ani. Deci, daca adaugam anii de la 445, vom ajunge in anul 15 al domniei lui Tiberius, Se naste Hristos sau, mai exact, anul 29 e.n., cand incepe Mantuitorul Hristos misiunea evanghelizarii poporului biblic intai, si apoi a celorlate neamuri. Profetul Daniel mai are un mare merit, si anume acela de a vorbi prima oara despre Intruparea lui Hristos, pe care Il numeste Fiu al omului. Este singurul indiciu vechi-testamentar in care Mantuitorul Hristos Intrupat este vazut de un profet’.

Comentarii Facebook


Știri recente