Biserica Ortodoxa îl pomenește pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie

Biserica Ortodoxă îl pomenește astăzi, 10 februarie, pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie. Întrucât este zi aliturgică, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată ieri, 9 februarie.

Acest sfânt a trăit în secolul al II-lea, fiind preot și episcop de Magnezia, o localitate din Asia Mica. Sf. Sfințit Mucenic Haralambie este unul dintre sfinții care s-a învrednicit a primi harul preoției, fiind în treapta ierarhică a episcopatului, deci fiind păstorul sufletesc al magnezienilor și, în același timp, este mucenic, este martir, pentru că și-a dat viața în mâinile chinuitorilor pentru credința în Mântuitorul Hristos. Sf. Haralambie a activat în Cetatea Magneziei ca episcop, în veacul al II-lea creștin, născându-se undeva în jurul anului 110, din părinți creștini, se pare botezați de Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. În timpul împăratului roman Septimiu Sever, Sf. Haralambie a fost anchetat, prigonit în felurite chipuri și ucis la vârsta venerabila de 113 ani. Înainte de obștescul sfârșit, i s-a arătat în vedenie Însuși Domnul, Care i-a cerut pentru viața sa pilduitoare să își exprime o dorință, o ultimă dorință, pe care i-o va îndeplini, iar sfântul a spus că nu-și dorește altceva decât ca acolo unde va fi cinstită pomenirea lui și pătimirea lui, și unde se vor afla părticele din sfintele sale moaște să fie belșug de grâu, de vin, de untdelemn, să fie vremuri prielnice cu timpuri mănoase și roditoare, și să se înmulțească dobitoacele pământului, să fie pace, să fie liniște, să fie veselie între oameni și să se tămăduiască de boli, mai cu seamă de boala ciumei care a decimat multe secole de-a rândul populația Europei. De aceea, sfântul este venerat ca un ocrotitor al familiilor, al caselor, al gospodăriilor și un tămăduitor și făcător de minuni.

În prezent, conform informațiilor oferite de reintregirea.ro, părticele din moaștele Sf. Haralambie se păstrează si la Catedrala episcopală din Galați, la Biserica ‘Sfântul Dimitrie’ din centrul Capitalei, Biserica ‘Sfântul Lazăr’ din Iași, Biserica ‘Sfântul Mina’ și Biserica Memorială Mihai Viteazul, ambele din Alba Iulia.

Comentarii Facebook


Știri recente