Biserica Ortodoxă îi prăznuiește astăzi pe Sfinții Mucenici Serghie și Vah

Astăzi, 7 octombrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Serghie și Vah, ale căror Sfinte moaște se afla în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir din Craiova.

Cu acest prilej, în seara zilei de 6 octombrie a.c., a fost organizată o procesiune cu sfintele moaște în jurul catedralei mitropolitane, după săvârșirea Slujbei Vecerniei cu Litie, și a slujbei Acatistului, oficiate de către un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Părinte Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei. În această dimineață, 7 octombrie 2009, un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, au săvârșit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

„Aceștia au trăit la Roma pe vremea împărăției lui Maximian (către anul 296). Serghie era primicer din școala centiliilor, iar Vah era secundicer din aceeași școală. Deci, învațându-se și urmând din început credinței creștinilor, și dumnezeieștilor Scripturi, și fiind pârâți la împăratul, îi siliră să facă împreună cu dânsul jertfa de idoli; și ei neprimind nicidecum aceasta, i-au descins de brâie si le-au luat portul cel de podoabă, ce purtau împrejurul grumajilor, și i-au îmbrăcat cu port femeiesc, și i-au dus în mijlocul târgului, ca să-i ocarască, încărcați de lanțuri. Apoi au fost trimiși la guvernatorul Antioh – un dregător cu deosebire crud – în cetatea Barbalison pe Eufrat. Aici apropiindu-se, din arătare îngerească s-au umplut de îndrazneală și de putere dumnezeiască, și întâi Vah fiind bătut cu vine de bou crude multă vreme, și-a dat duhul în aceste chinuri. Iar lui Serghie făcându-i-se strânsori în multe chipuri, si băgându-i în picioare încălțăminte de fier, și silindu-l să alerge departe, după aceea băgându-l în temniță, și iarăși pironindu-se cu aceleași răni de încălțăminte, i s-a tăiat capul”. (Sinaxar, 7 octombrie)

Comentarii Facebook


Știri recente