Sf. Trei Ierarhi, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul si Sf. Ioan Gura de Aur, au trait in secolul al IV-lea. Acesti trei mari dascali si ierarhi sunt pomeniti in calendare si separat pe parcursul lunii ianuarie: pe 1 ianuarie – Sf. Vasile cel Mare, pe 25 – Sf. Grigorie Teologul si pe 27 – Sf. Ioan Gura de Aur. Despre motivele pomenirii impreuna a celor trei sfinti ne-a vorbit parintele profesor dr. Adrian Gabor, secretar stiintific al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Patriarhul Justinian’, din Bucuresti: ‘In secolul al XI-lea, avand in vedere faptul ca o serie de grupuri de credinciosi ii socoteau pe unul sau pe altul mai mari in sfintenie, in activitatea de daruire fata de Biserica, in misiunea pe care au exercitat-o, Ioan Mavropous, fost profesor la Universitatea din Bizant, hotaraste ca la 30 ianuarie 1081 sa-i praznuiasca laolalta pe cei trei mari dascali ai lumii si ierarhi. Pentru ca aceasta sarbatoare sa dainuiasca in viata si in cultul Bisericii Ortodoxe, imparatul Alexie Comneanul a generalizat-o in anul 1084, pentru a arata ca nici unul dintre ei nu este superior altuia si ca sfintenia a fost daruita de Dumnezeu si obtinuta de ei in mod egal’.
Parintele Adrian Gabor ne-a evidentiat si importanta cinstirii fiecaruia dintre cei trei sfinti pomeniti maine de catre Biserica Ortodoxa: ‘Sf. Vasile cel Mare si-a primit numele de ‘cel Mare’ de la prietenul sau, Sf. Grigorie Teologul si aceasta pentru intreita activitate misionara, cultica, de rugaciune, de asistenta sociala pe care a dezvoltat-o pe parcursul activitatii sale ca episcop. Sf. Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul a trecut la Domnul in 390, a fost episcop de Sasima si in cele din urma la Constantinopol, a primit numele de ‘Teologul’ datorita activitatii sale deosebite, omiletice, pe care a desfasurat-o la Constantinopol dupa anul 379, cand la rugamintea prietenului sau, Sf. Vasile cel Mare, vine aici in capitala imperiului si incearca sa reaseze Ortodoxia fata de cuceririle absurde pe care le-a intreprins in acel timp arianismul. Sf. Ioan Gura de Aur si-a obtinut acest supranume datorita calitatii de predicator. A fost un predicator prin excelenta al Bisericii Rasaritene, un model ideal al vorbitorului bisericesc. A sintetizat in chip fericit pe conducatorul de suflete, luminat, atent, cald. A biciuit in timp, dupa ce a fost chemat de catre Arcadie la Constantinopol ca arhiepiscop, viciile, ingamfarea, simonia, necinstea, prostia, luxul, avaritia clerului si a societatii inalte bizantine, pentru care va plati scump, cu viata, mai tarziu, in exil’.
