Biserică nouă pentru românii ortodocși din Vărzari

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 9 septembrie 2012, va rămâne întipărită ca un moment important în istoria locală a satului Vărzari, filia parohiei Varviz, protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei.

Cele 21 de familii de români ortodocși au devenit ctitorii unei frumoase biserici de lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, o lucrare izvorâtă din necesitatea firească de a avea un spațiu liturgic în această localitate.

Prezența Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei a consfințit planul dumnezeiesc pentru credincioșii din Vărzari, de a le deschide o nouă cale spre mântuire. Preasfințitul Sofronie a sosit în mijlocul credincioșilor de aici, întâmpinat fiind de mulțime de copii cu flori și mulți credincioși și a săvârșit rânduiala de târnosire a noii biserici, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Slujba de târnosire a noului lăcaș a fost săvârșită în prezența a numeroase oficialități, a membrilor consiliului parohial și a reprezentanților comunității slovace, semn al bunei conviețuiri dintre cele două comunități, după cum ne informează Pr. Bogdan Pop.

Părintele Ioan Șugar, protopopul Marghitei, a rostit cuvântul de bun venit adresat Chiriarhului Oradiei, iar preotul paroh Roman Fritea a a adus calde mulțumiri Ierarhului și tuturor celor care au sprijinit realizarea aceastui sfânt edificiu.

Preasfințitul Sofronie a împărtășit credincioșilor un bogat și frumos cuvânt de învățătură, care va rămâne peste ani în sufletul și în inima celor prezenți:

„Reflectarea rugăciunii în cultul public al Bisericii se face în viața liturgică a acesteia, în sfintele slujbe, pline de învățătură duhovnicească și mult folositoare credincioșilor noștri (…)Evenimentul târnosirii unei biserici este unic. Biserica noastră Ortodoxă este cea care a păstrat neîntrerupt și neîmpuținat tezaurul credinței și rugăciunii, de aceea rânduiala sfințirii unei biserici este extinsă ca durată și conținut, având o deosebită frumusețe tipiconală. Această rânduială este inspirată din „Legea cea veche”, când s-a sfințit templul din Ierusalim, la care s-a adăugat, apoi, la începuturile creștinismului, frumoasa tradiție a întemeierii bisericilor pe oseminte de martiri, sfântul altar fiind chiar deasupra mormântului martirilor (…)”Aici, în acest lăcaș sfânt, au fost așezate în Sfânta Masă părticele din moaștele sfinților Epictet și Astion, primii martiri de pe teritoriul patriei noastre (…)Așadar, noi, participând la slujba sfințirii unei biserici ne umplem de sfințenie, ne luminăm, căci lumina lui Hristos ne luminează pe toți (…)Cu toate că ne aflăm într-o bisericuță smerită, de lemn, dar foarte frumoasă, slujba sfințirii acestei biserici n-a fost cu nimic mai prejos decât sfințirea unei catedrale, și ne-am amintit cu bucurie cum, în urmă cu patru ani, am pus aici, cu multă nădejde, piatra de temelie pentru noua biserică.”

La final, preacucernicul și vrednicul preot paroh Roman Fritea s-a bucurat de generoase aprecieri pentru activitatea neobosită și rodnică în pastorație, primind din partea Ierarhului o diplomă de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente