Biserică nouă pentru parohia bucureșteană Iancu Vechi

Parohia bucureșteană Iancu Vechi va avea o nouă biserică. Ridicată pe locul unui fost lăcaș de cult care data din anul 1775, noua biserică va avea hramurile ,,Adormirea Maicii Domnului” și ,,Sfântul Eustație”. Lucrările la noua biserică au început în anul 2003. În prezent sfintele slujbe se săvârșesc în demisolul care a fost sfințit anul trecut. De asemenea, au fost finalizate lucrările de tencuire în interior și în exterior. În perioada următoare se vor finaliza finisajele interioare, care să permită începerea realizării picturii noii biserici. În curtea noului lăcaș de cult se va ridica și o capelă mortuară. De asemenea, au fost revendicate două imobile aferente parohiei Iancu Vechi, unde urmează să se desfășoare programe sociale. În noul lăcaș de cult al parohiei Iancu Vechi vor fi așezate și părticele din moaștele Sfântului Eustație, ocrotitorul bisericii, prăznuit la data de 20 septembrie.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente