Biserica Nașterea Domnului din Betleem: Locul în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om

Pe locul peșterii din Betleem, în care Hristos a coborât din ceruri și S-a făcut purtător de trup pământesc, se înalță, astăzi, Biserica ‘Nașterea Domnului’. Este una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume. Un loc de închinare unic. Un izvor nesecat de bucurii ale credinței, din care multe suflete însetate de mântuire se adapă și se fac lăcașuri ale Duhului Sfânt.

Cine a fost în Țara Sfântă nu uită cât trăiește locurile atinse de Cel ce Se naște veșnic din Dumnezeu-Tatăl. Cine nu a fost în Israel ar fi bine să meargă măcar o dată în această viață. Iar dacă va ajunge acolo, mai precis în partea de răsărit a orașului Betleem, la vreo opt kilometri de Ierusalim, să caute Biserica ‘Nașterea Domnului’. Lăcașul cel sfânt va fi ușor de recunoscut – îl înconjoară un complex imens, care include, pe lângă bazilica propriu-zisă, o mănăstire ortodoxă, una catolică și una armeană.

Peștera sfântă a Betleemului

Nașterea Mântuitorului Hristos, într-o ‘iesle’ din Betleem, ne este relatată în Evangheliile Apostolilor Luca și Matei. În scrierile Sfântului Iustin Martirul și Filosoful (în jurul anului 160) apare prima menționare a peșterii din Betleem, cinstită ca loc al Nașterii lui Hristos. Ca o confirmare a descoperirii făcute de Sfântul Iustin sunt menționările lui Origen și ale lui Eusebiu, de prin secolul al III-lea.

Peștera ‘Nașterii Domnului’ este o grotă rectangulară, aflată dedesubtul bisericii (chiar sub altarul central), cu o lungime de 12 m și o lățime și înălțime de 3 m. Este locul de maxim interes al pelerinilor, la care se ajunge coborând niște trepte. După cum am arătat mai sus, această grotă a fost cinstită ca loc al Nașterii lui Hristos încă din secolul al II-lea.

‘Când intri în biserică, cobori câteva trepte. Până să ajungi jos, gândindu-te că vei vedea locul unde S-a născut Hristos, te apucă un fior. De-abia aștepți să vezi ce minune este acolo. Descoperi un altar, unde este o stea mare. Este steaua care avea să lumineze mai târziu întreaga lume. Steaua este Fiul lui Dumnezeu, Hristos Mântuitorul. Așteptarea nu a fost în zadar. Am văzut steaua prin care lumina a intrat în sufletele noastre, ca să ne putem bucura de viață, prin folosirea înțelepciunii’, mărturisește Ana Tcaciuc, învățătoare, care a fost, anul acesta, în pelerinaj la Locurile Sfinte.

Steaua de argint este fixată în piatră și indică locul în care a fost așezat Hristos. Pe marginea stelei o inscripție în limba latină arată: ‘Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est.’ (‘Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria’). În jurul stelei ard neîncetat 15 candele – șase aparțin grecilor, cinci armenilor și patru latinilor.

Podeaua grotei este căptușită cu marmură, iar pereții sunt înnegriți de fumul lumânărilor.

Mobilierul datează din perioada ce a urmat incendiului din anul 1869, care nu a afectat și biserica. Cât despre porțile de bronz ale intrării de sud și ale celei de nord, acestea sunt din secolul al VI-lea, din vremea lui Iustinian. De la Peștera ‘Nașterii Domnului’, pe niște trepte, se poate ajunge la ‘Capela Ieslei’ a romano-catolicilor. De asemenea, într-o grotă din subsolul bisericii este înmormântat Fericitul Ieronim, care a trăit și a lucrat în Betleem din anul 384.

Date istorice succinte

Prima filă a istoriei bazilicii din inima cetății Betleemului se scrie în anul 326, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare și mama sa, Sfânta Elena, decid să ridice o biserică deasupra peșterii. Astfel, închinarea celei dintâi biserici a ‘Nașterii Domnului’ are loc la 31 mai 339. Lăcașul avea un plan octogonal, iar în centrul său, privind printr-o adâncitură cu un diametru de patru metri, se putea vedea peștera. Odată cu venirea pe tron a împăratului Iustinian, în anul 530, biserica construită în vremea Sfântului Constantin cel Mare a fost demolată, deoarece Iustinian dorea un așezământ de închinăciune mai încăpător. Biserica care există astăzi, în mare parte, este de pe vremea împăratului Iustinian.

De-a lungul timpului, Biserica ‘Nașterea Domnului’ a fost fie neglijată, fie a trecut prin mari încercări. Din fericire, a supraviețuit tuturor vitregiilor la care a fost supusă.

În anul 614, hoardele persane ale lui Cosroe au cruțat bazilica, la vederea unui mozaic de pe fațadă. Acel mozaic reprezenta adorația magilor, iar după îmbrăcăminte, perșii i-au recunoscut imediat ca fiind strămoșii lor. Inițial, arabii au arătat un profund respect Bisericii ‘Nașterea Domnului’. Însuși Califul Omar a venit aici să se roage, mai ales că musulmanilor li s-a permis să slujească într-unul din transeptele (naos transversal) lăcașului de rugăciune.

A urmat perioada cruciaților, cuceritori ai Ierusalimului la data de 6 iunie 1009, prilej cu care împărații Baldwin I și Baldwin al II-lea au fost încoronați în biserică. A fost o perioadă de liniște și înțelegere, iar francii și bizantinii au depus eforturi comune pentru reamenajarea interiorului lăcașului sfânt.

Nu a durat mult și arabii au început jafurile în lăcașul de cult, astfel că biserica a ajuns într-o stare jalnică. Situația a devenit și mai dramatică odată cu venirea otomanilor la putere, în anul 1517. Furturile s-au înmulțit; iar cea mai mare parte din marmura existentă, astăzi, în Moscheea lui Omar din Ierusalim, a fost scoasă de turci din Biserica ‘Nașterea Domnului’.

Turcii au pus stăpânire pe biserică și pe grota ‘Nașterii Domnului’, în 1669, pentru ca, după câțiva ani, latinii să le recapete. Au schimbat vechea stea din peștera Nașterii cu o alta din argint, având pe ea inscripția în latină, care se poate vedea și astăzi. În anul 1847, furtul stelei de argint a provocat o criză internațională care a dus, în cele din urmă, la Războiul din Crimeea (1854-1856). În 1757, grecii au ocupat biserica și peștera. Între anii 1810 și 1829, armenii au pus stăpânire pe brațul nordic al transeptului bazilicii. În apropierea sfântului lăcaș, franciscanii au construit, în anul 1881, Biserica ‘Sfânta Ecaterina’. Cu o temelie solidă, sacră, biserica a supraviețuit în continuare atât cutremurului din 1834, cât și incendiului din 1869, dar și furiilor umane.

‘Am aflat ce am căutat’

‘Odată intrată în biserică, am simțit o mare bucurie, pentru că am aflat ce am căutat. Dacă ai credință, lumina de acolo îți intră în suflet și rămâne ca o strajă. În biserică, ca și în peșteră, este o atmosferă de rugăciune, de liniște, de pioșenie. După ce fiecare stătea la rând, se închina și rămânea pentru o clipă închis în cămara sufletului, păstrând pentru sine momentul acela înălțător, cu mulțumiri aduse lui Dumnezeu că a ajuns acolo’, își amintește învățătoarea Tcaciuc. Intrarea în biserică a fost micșorată, pe rând, de cruciați, apoi de turci, pentru ca jefuitorii să nu poată intra călare sau cu căruțele în biserică.

Așezământul are trei altare: unul central și alte două de mai mici dimensiuni, în absidele laterale. Din aceste abside se coboară în Peștera ‘Nașterii Domnului’.

Altarul cel mare, poziționat în partea estică, aparține grecilor, ca de altfel și altarul din partea sudică. Altarul central este frumos împodobit cu un iconostas ortodox.

În partea nordică a altarului principal se află altarul armean, închinat celor trei Magi. Armenii mai au un altar, închinat Fecioarei Maria, și absida nordică.

‘Biserica ‘Nașterea Domnului’ este locul în care vezi, simți și trăiești cât pentru o viață întreagă. Una este când îți spune cineva și trăiești momentul din povestiri, alta este când vezi o fotografie și îți închipui cum este acolo, și cu totul altceva este când ești prezent trup și suflet în acel loc cu totul deosebit’, încheie Ana Tcaciuc.

‘Odată intrată în biserică, am simțit o mare bucurie, pentru că am aflat ce am căutat. Dacă ai credință, lumina de acolo îți intră în suflet și rămâne ca o strajă. În biserică, ca și în peșteră, este o atmosferă de rugăciune, de liniște, de pioșenie.’ (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 28 decembrie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente