Biserica Mântuleasa din Craiova va intra în restaurare

Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Mântuleasa din Craiova va intra, de luna viitoare, într-un amplu proiect de restaurare, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Oltenia. Proiectul se va desfășura pe parcursul a 36 de luni și va avea ca obiective generale creșterea importanței turismului cultural local, ca factor care stimulează dezvoltarea economică a regiunii din sud-vestul Olteniei, respectând principiile dezvoltării durabile și protecției mediului, prin activități de conservare și menținere a stilului arhitectonic al Bisericii și al culturii tradiționale românești.

În cadrul procesului de restaurare se vor executa ample lucrări de reconsolidare a fundației și vor fi restaurate de specialiști angajați toate icoanele de patrimoniu și mobilierul care se găsește în patrimoniul bisericii. Despre importanța acestui demers, Mariana Pasmangia, coordonator al echipei de proiectanți din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a spus că acțiunea poartă arhiereasca binecuvântare a Înalt Preasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. ‘Acțiunea vine în primul rând în sprijinul Parohiei Mântuleasa și a credincioșilor ei. Cu toate acestea, unul dintre scopurile pe care le vizează în special proiectul este și promovarea turismului regional-bisericesc prin restaurarea vechilor valori patrimoniale în rândul craiovenilor, și nu numai. Cu siguranță că, după ce lucrările vor fi finalizate, va crește numărul turiștilor români și străini care vor veni să viziteze biserica Parohiei Mântuleasa’, a spus Mariana Pasmangia.

Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Mântuleasa din Craiova a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea de jupâneasa Despina, soția vistiernicului Strâmbeanu. A fost restaurată de răfetul croitorilor, care au îngrijit-o până în anul 1896. Este pictată în ulei și moștenește icoanele originale atât pe tâmplă, cât și în naos. Este una dintre puținele biserici craiovene care au reușit să-și păstreze cu fidelitate formele inițiale.

Comentarii Facebook


Știri recente