Biserica lupta impotriva saraciei si a excluziunii sociale

Cu binecuvantarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, reprezentanti ai Mitropoliei Moldovei si Bucovinei participa in perioada 5 – 7 martie a.c. la seminarul de lansare a unui curs online privind scrierea proiectelor de accesare a fondului social european, seminar care este organizat de catre Cancelaria primului ministru al Romaniei. Parintele Sebastian Teacu, inspector pe probleme de Asistenta Sociala in cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, ne-a vorbit despre subiectele discutate in primele doua zile ale seminarului: ‘In prima zi s-au discutat aspecte legate de evolutia politicii sociale a Uniunii Europene si a fondurilor structurale, concepte si strategii de lupta impotriva saraciei la nivel european si au fost mai multe exercitii practice, studii de caz, de identificare, cu responsabilitati in politica sociala a Uniunii Europene. De asemenea, s-a discutat despre diferenta dintre saracie si excluziune sociala. In a doua zi, dezbaterile au continuat prin abordarea structurii fondurilor structurale pentru perioada 2007 – 2013, pe implicatiile fondurilor asupra procesului de elaborare a proiectelor, s-au desfasurat ateliere, exercitii pe concepte utilizate in reglementare, si s-au adunat idei cu privire la proiectele pe care dorim sa le realizam si sa le implementam in strategia parteneriatului’.

Parintele Sebastian Teacu ne-a vorbit si despre utilitatea acestui seminar la care participa si reprezentanti ai Mitropoliei Moldovei si Bucovinei la invitatia Cancelariei primului ministru al Romaniei: ‘Pentru noi este foarte important ca Biserica, socotita de fapt ca si partener social, a fost invitata la acest seminar si speram in imbunatatirea relatiilor si cu alti parteneri privind lupta impotriva saraciei si a excluziunii sociale’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar de isihasm

În vacarmul societății de azi, isihia poate fi salvatoare de suflete. Am selectat câțiva termeni legați de această practică ortodoxă care, deși poate fi percepută drept simplă și accesibilă, este extrem de complexă și de…