Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre personalitățile importante ale Noului Testament. A fost predicator și botezător pe malul râului Iordan, vestitor și înaintemergător al lui Hristos. A pregătit activitatea publică a Domnului propovăduind primul Evanghelia împărăției: ‘Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor’. A fost numit de către Mântuitorul ‘cel mai mare dintre cei născuți dintre femei’, iar Biserica l-a cinstit ca pe cel mai mare dintre sfinți, rânduindu-i în calendar șase sărbători.
Evanghelia după Sfântul Luca relatează la capitolul 1 că, în zilele lui Irod Antipa, regele Iudeii, un înger îl anunța pe preotul Zaharia, când era la Templul din Ierusalim, că rugăciunea lui i-a fost ascultată. Elisabeta, soția sa, înaintată în vârstă, va naște un copil al cărui nume trebuie să fie Ioan. Lui Zaharia nu-i vine să creadă, iar îngerul îl pedepsește făcându-l mut până la nașterea fiului său. Peste un timp, Elisabeta rămâne însărcinată și se ține în ascuns până la cinci luni. Evanghelia istorisește cum Elisabeta naște un fiu, iar vecinii și rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea se bucurau împreună cu părinții copilului. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur și voiau să-i pună numele Zaharia, dar Elisabeta și Zaharia se opun și arată că numele pruncului va fi Ioan. În clipa aceea, lui Zaharia i s-a deschis gura și s-a dezlegat limba și el vorbea și binecuvânta pe Dumnezeu. Toți se minunau de cele întâmplate și ziceau: ‘Oare ce va fi cu pruncul acesta?’. Zaharia se umple de Duh Sfânt și proorocește despre Ioan și despre Iisus Hristos: ‘Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului ca să gătești căile Lui’ (Lc. 1, 76). Copilul Ioan creștea și se întărea în duh și la tinerețe a plecat în pustie, unde a rămas până în ziua arătării lui către Israel. Sfântul Ioan începe să predice în deșertul Iudeii în al 15-lea an de domnie a cezarului Tiberiu. El îi îndemna pe iudei la pocăință: ‘Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor’, iar aceștia își mărturiseau păcatele și erau botezați de Ioan la Iordan. Evangheliile relatează că botezul lui era botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Evanghelistul Matei arată că, văzând pe mulți dintre farisei și saduchei venind să primească botezul, Ioan îi mustra aspru și le cerea ca pocăința să fie adevărată și sinceră, cu roadă vrednică de ea: ‘Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți deci roadă vrednică de pocăință’ (Mt. 3, 7).
Nu este trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi
Evangheliile relatează cum în una din zilele misiunii sale, Ioan l-a botezat pe Iisus, care a venit la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra Mântuitorului ca porumbel. Acesta este recunoscut și de Tatăl ca Fiu bineplăcut înaintea lui Dumnezeu: ‘Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit’ (Mt. 3, 17). Ioan mărturisește despre Hristos că este mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii, pe care l-a făcut cunoscut și care va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Sfântul Ioan era o persoană severă cu sine, austeră. A trăit mulți ani în pustiu, neconsolat și neajutat de semenii săi. A refuzat pâinea și orice fel de băutură amețitoare și s-a opus mai-marilor poporului evreu pe care îi mustra pentru corupție, pentru nedreptate și pentru lipsa de credință. El avea o îmbrăcăminte foarte aspră din păr de cămilă, cu cingătoare de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Mântuitorul Iisus spunea că Botezătorul nu este nici trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând caracterul puternic, de neclintit și austeritatea și severitatea Botezătorului. Ioan îl critică virulent pe regele iudeu Irod Antipa, pe care-l învinuia că trăia într-un păcat grav, acela de a fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său aflat încă în viață. De asemenea, Ioan îl mustra pe Irod și pentru toate relele pe care le făcuse, dezmățul, luxul, necredința și nedreptatea. Evanghelistul Matei arată că Irod l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare, la fel și Irodiada. Regele însă se temea de el, căci știa că este bărbat drept și sfânt. Marcu relatează că uneori Irod îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă, sau îl asculta cu plăcere.
Uciderea Sfântului Ioan și aflările Cinstitului cap
Când Irod și-a serbat ziua dând un ospăț mai-marilor poporului, conducătorilor oastei și fruntașilor din Galileea, fata Irodiadei a intrat la ospăț și a dansat, și a plăcut mult lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis: ‘Cere-mi orice vrei, și-ți voi da’, adăugând cu jurământ: ‘Orice-mi vei cere îți voi da, până la jumătate din împărăția mea’. Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul pe tipsie. Împăratul s-a întristat, dar din pricina jurământului și de ochii celor ce ședeau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan și adus Irodiadei. Tradiția spune că soldații au năvălit în temniță și i-au tăiat capul Botezătorului pe când acesta se ruga. Multă vreme Cinstitul cap al Sfântului Ioan a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns, în castelul din Maherus, unde se săvârșise uciderea. Știa de aceasta și Ioana, femeia dregătorului lui Irod, care era ucenică în ascuns a Domnului Hristos.
După tradiție, Ioana a luat de acolo capul Sfântului Ioan și l-a îngropat la Ierusalim în Muntele Eleonului într-un vas de lut. S-a păstrat știrea între creștini, iar aceasta e socotită prima aflare a sfântului cap. A stat acolo până în vremea binecredincioșilor împărați Constantin și Elena, când Cinstitul cap a ajuns la Emesa, la un olar, purtat de doi călugări. O vreme capul a stat acolo, din loc în loc, în mâinile credincioșilor, până în anul 453, când episcopul Uranie al Emesei l-a așezat în biserica cetății, unde făcea numeroase minuni. Aceasta este socotită a doua aflare.
După mulți ani, Cinstitul cap a fost dus în locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva sfintelor icoane a fost la Comane, în hotarul Imperiului Bizantin cu Armenia și îngropat acolo. A fost adus, din nou, în 860, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului.
Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap. Biserica Ortodoxă a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: Zămislirea lui – 23 septembrie; Nașterea – 24 iunie; Soborul lui – 7 ianuarie; Tăierea capului – 29 august; Prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 29 august 2012)
