Biserica din Schela Nouă își serbează hramul

Biserica din cartierul severinean Schela Nouă își serbează duminică, 14 octombrie 2012, hramul, după cum informează episcopiaseverinului.ro. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în toamna anului 1993 de către IPS Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, în anul 1996 au fost începute lucrările la fundația așezământului religios, iar pe 5 iunie 2005 noul lăcaș de cult a fost sfințit.

Părintele paroh Cosmin Eftimie Necșoiu invită credincioșii severineni la slujba de hram, respectiv la Vecernia Mare cu Litie de pe 13 octombrie, de la orele 18:00 și la slujba Utreniei și Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Cuvioasei Parascheva.

La ceremoniile religioase alături de părintele Necșoiu va sluji un sobor de preoți.

Răspunsurile la strană vor fi date de o parte din membrii corului Kinonia.

Ctitorul bisericii ‘Cuvioasa Parascheva’ din Schela Nouă este Iorgu Boștină, un locuitor al cartierului Schela, plecat peste graniță și stabilit în Statele Unite ale Americii. Acesta a considerat că din averea pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu, trebuie să folosească o parte pentru construcția unei biserici in zona in care s-a născut si care să dăinuie peste veacuri după trecerea sa la cele veșnice.

Comentarii Facebook


Știri recente