Biserica din Roșieni-Dămuc, Protopopiatul Piatra Neamț, a fost resfințită

Biserica „Înălțarea Domnului” din Roșieni-Dămuc, protopopiatul Piatra Neamț, a fost resfințită astăzi, 28 august. După cum ne informează Radio TRINITAS, slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Dimitrios, Mitropolit de Irinopolis și cu Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de 30 de preoți și diaconi.

După slujba de resfințire a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit celor prezenți despre mesajul pe care Biserica îl adresează în această zi credincioșilor: „Mesajul Bisericii astăzi este acesta: Să fiți slujitori ai lui Hristos, să fiți iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu și aceasta o veți împlini prin faptul că aveți și stăruiți în credință dreaptă, prin faptul că aveți haina smereniei și vă veți înveșmânta și mai puternic în această dumnezeiască haină a cerului și a pământului. În al treilea rând să ne rugăm pentru cei păcătoși, să nu îi judecă, căci judecata aparține singurului Dumnezeu. Așadar, prin credință puternică, prin smerenie adâncă, prin iubire față de toți oamenii, inclusiv față de cei păcătoși suntem și noi și devenim pe zi ce trece slujitori ai lui Dumnezeu și iconomi ai Tainelor Lui’.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit credincioșilor despre însemnătatea evenimentului de astăzi pentru parohia Roșieni-Dămuc: „Prin slujba resfințirii de astăzi și această Biserică a redevenit casa lui Dumnezeu și poartă a cerului. Atunci când urcați aici, urcați spre casa lui Dumnezeu pentru a vă întâlni cu El, în casa Lui și pentru a-L ruga ca drumul dumneavoastră să continue spre cer, spre Împărăția Lui cea veșnică, gătită celor care vor moșteni pentru faptele lor bune și pentru credința lor dreaptă și lucrătoare, viața veșnică”.

La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Dimitrios, Mitropolit de Irinopolis a rostit un cuvânt în care și-a exprimat bucuria de a participa la un asemenea eveniment: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că astăzi am avut ocazia să ne rugăm împreună, toți creștinii ortodocși din diferite locuri ale lumii. Mulțumesc Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan care m-a invitat să fiu alături de dumneavoastră astăzi, să va văd credința și cât de mult vă iubiți Biserica”.

Sfântul lăcaș a început să fie ridicat după 1990, iar din anul 2002 este biserică de parohie. Din anul 2002, de când a fost numit paroh părintele Mihai Ionichie, lăcașul de închinăciune din lemn a suferit mai multe modificări, care au constat în înlocuirea tavanului cu boltă, pictură în tehnica frescă. ‘Este o binecuvântare pentru noi faptul că lucrările de transformare a bisericii au demarat la o zi după întronizarea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan. În anul 2002 a fost montată încălzirea centrală, iar un an mai târziu a fost ridicată casa parohială. În 2005 a fost amenajat drumul către biserică, fiind ridicat un zi de 105 metri. În anul 2007, sfântul lăcaș a fost izolat la exterior, iar un an mai târziu s-a realizat catapeteasma din stejar. La intrarea în curtea bisericii a fost ridicată o clopotniță. În 2010, pregătindu-ne pentru acest moment sfânt și de mare bucurie pentru noi, s-a reușit pictarea clopotniței cu scena Înfricoșătoarei Judecăți, care are un efect special asupra credincioșilor noștri’, a spus Mihai Ionichie pentru ‘Ziarul Lumina’

La final, părintele Mihai Ioniche, parohul Bisericii din Roșieni-Dămuc a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar cei care au sprijinit lucrările de restaurare și înfrumusețare ale sfântului lăcaș au primit distincții de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…