Biserica din Negrușa a fost sfințită

Sâmbătă, 18 august, la câteva zile după marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, biserica din satul Negrușa, filie a parohiei Cireșu, a primit sfințirea prin rugăciunile chiriarhului locului.

Credincioșii negrușeni și-au întâmpinat arhipăstorul sufletesc cu pâine și sare, după tradiția din străbuni.

Mult așteptatul moment s-a materializat prin osteneala părintelui paroh Dănuț Nicolae Gigină, care împreună cu autoritățile locale și cu credincioșii au realizat aici lucrări ample, în 6 ani înălțând lăcașul de cult din temelie.

Ceremonia de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un alai de preoți și diaconi, potrivit episcopiaseverinului.ro.

În contextul ceremoniei religioase s-a înconjurat biserica gătită ca o mireasă pentru Hristos și s-a trecut la sfârșitul slujbei prin Sfântul Altar, fiind singura îngăduință acordată și femeilor cu acest prilej. Așadar, și partea femeiască a trecut prin cămara unde se jertfește la fiecare Sfântă Liturghie Dumnezeu-Omul, primind ca mărturie a acestei treceri bucățele de pânză îmbibate în târnoseală frumos mirositoare.

În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul locului a transmis harul preoțesc al Sfinților Apostoli diaconului Petre Pătășanu, instalat apoi în biserica satului, cu hramul „Sf. Leontie de la Rădăuți”.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul Psaltic Sfântul Nicodim, alcătuit din membri ai corului Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte a vorbit credincioșilor despre bucuria sfințirii, arătându-și dorința ca în biserică să fie prezenți la sfintele slujbe cât mai mulți creștini dreptslăvitori.

În semn de prețuire pentru Părintele Episcop, părintele Nicolae Gigină și credincioșii i-au dăruit chiriarhului o mitră, simbol al demnității arhierești.

Pentru toată implicarea și pentru activitatea laborioasă desfășurată în ogorul Domnului, părintele Gigină a primit distincția preoțească de iconom stavrofor .

Negrușa este o filie a Parohiei Cireșu și are aproximativ douăzeci-treizeci de familii. Nu a existat niciodată o biserică în acest sat, deși se încercase construirea unui lăcaș de cult în trei rânduri, în decursul a câtorva decenii, însă în anul 2006 s-a pus piatra de temelie pentru biserica cu hramul „Sfântul Leontie de la Rădăuți”. Anul următor s-a turnat fundația și elevația, construcția ridicându-se integral în anul 2010.

În anul 2011 s-a acoperit biserica cu tablă de zinc și s-au început lucrările la clopotnița din fața bisericii, sfârșindu-se în anul 2012. Actualmente, biserica din Negrușa este împodobită cu policandre, catapeteasmă sculptată din lemn de cireș, de asemenea fiind achiziționate si toate obiectele necesare cultului divin.

Lucrările de tencuială la interior sunt finalizate, biserica fiind pregatită pentru pictură în frescă, iar la exterior sunt finalizate atât lucrările de tencuială cât și cele de finisare. Sunt montate ferestre din lemn stratificat.

Toate aceste lucrări s-au efectuat la inițiativa și prin purtarea de grijă a Prea Sfințitului Parinte Nicodim, Episcopul Severinului și Stehaiei, preot paroh fiind Dănuț Nicolae Gigină.

Comentarii Facebook


Știri recente