Biserica din localitatea brașoveană Lisa în haine de sărbătoare

Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitatea brașoveană Lisa a fost înnoită astăzi, 14 august 2011, prin înveșmântarea altarului și sfințirea picturii. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cel care, între anii 1970-1976 a păstorit, în calitate de preot, chiar în acest lăcaș de cult.

„Biserica a trebuit să fie refăcută în totalitate”, a precizat Înaltpreasfinția Sa evidențiind faptul că importantele lucrări de restaurare desfășurate, aici, în ultimii ani, s-au făcut cu aportul considerabil al credincioșilor din parohie.

Biserica din localitatea Lisa are un trecut interesant, fiind ridicată peste un alt locaș de cult din lemn.

„Este una din cele mai mari biserici din zona Făgărașului având acest spațiu atât de generos datorită faptului că a fost construită pe altă biserică de lemn pe care stăpânirea care guverna atunci nu a îngăduit să fie înlocuită. Străinii ne-au interzis să facem o biserică nouă, iar lisenii au cerut să le permită ocrotească această biserică și au construit un locaș de cult peste cea care era deja în funcție. După ce s-a terminat construcția bisericii a fost stricată cealaltă, de aceea ea este în stil gotic, cu geamuri foarte mari ca să permită stricarea celeilalte”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

Comentarii Facebook


Știri recente