Biserica din cartierul iesean ‘I. C. Bratianu’ nu este proprietate privata

Avand in vedere dezvoltarea cartierului de locuinte ‘I. C. Bratianu’ din Iasi, zona Bucium, lucru ce impunea intensificarea misiunii Bisericii in aceasta arie, urmare a hotararii Consiliului eparhial Iasi din data de 04 decembrie 2006, in aceasta zona s-a infiintat parohia cu hramurile ‘Nasterea Sf. Ioan Botezatorul’, ‘Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei’ si ‘Sf. Mc. Lucia’. Trebuie precizat ca, la infiintarea parohiei, s-au avut in vedere nu doar familiile din cartierul I. C. Bratianu, ci si cele peste 1.000 de gospodarii care exista in vecinatatea acestuia. Constructia unei biserici care sa deserveasca acest perimetru din Bucium este, asadar, o necesitate pastorala si nu reprezinta o componenta a unei proprietati private. Pentru construirea acestui sfant lacas, d-l Relu Fenechiu a donat parohiei o suprafata de 2500 mp de teren. De altfel, aceasta parohie nu este singura care a beneficiat de sprijinul d-lui Relu Fenechiu, domnia sa ajutand in multe randuri si alte parohii din Iasi. Consideram cu totul deplasate acele comentarii care amesteca in caruselul disputelor, cu scopul de a-i diminua valoarea, si nobilul gest al construirii unui lacas de cult. A ctitori o biserica pentru o comunitate este un act de demnitate crestina si o jertfa adusa spre slava lui Dumnezeu. Cel care sustine construirea unui altar de rugaciune este un demn urmas al marilor ctitori de biserici, cum au fost Sfantul Stefan cel Mare sau Vasile Lupu.

Secretariatul Centrului eparhial Iasi

Comentarii Facebook


Știri recente