Biserica Curtea Veche din Capitală înainte de restaurare

Cel mai vechi lăcaș de cult din București rămas cu zidurile inițiale este Curtea Veche sau ‘Sfântul Anton’ din apropierea Hanului lui Manuc. Biserica a fost înălțată la mijlocul secolului al XVI-lea, cu hramul ‘Buna Vestire’, de către domnitorul Mircea Ciobanul și Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareș, se pare pe locul alteia, în curtea domnească din Bucureștiul medieval ce va fi fost din vremea lui Mircea cel Bătrân.

La 1715, domnitorul Ștefan Cantacuzino a fost cel care i-a adăugat un pridvor și un perete care să desparte pe bărbați și femei, potrivit pisaniei care se află deasupra ușii de intrare în biserică. La mijlocul secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat a fost cel care a mărit această biserică prin adăugarea a două paraclise, după cum se vede în urmele lăsate în pereții pronaosului. Un secol mai târziu, arhitecții domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey au demolat aceste paraclise încercând să redea bisericii înfățișarea inițială. Tot în această perioadă, biserica a fost afectată de marele foc de la 23 martie 1847. Cu toate acestea, lucrările de refacere au fost continuate prin refacerea picturii executate de profesorul Constantin Lecca, iar fațadele au primit decorațiuni neoclasice, după cum se poate vedea în fotografia de epocă. La 22 martie 1852, mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei a târnosit biserica, adăugându-i hramul ‘Sfântul Antonie cel Mare’, care îl avusese bisericuța din apropiere, distrusă de marele foc de la 1847.

Abia cu puțin timp înaintea declanșării Primului Război Mondial, biserica a intrat într-un amplu plan de restaurare, finalizat în 1935, prin reliefarea cărămizii aparente, a turlei în stil muntenesc și a boltei din pronaos. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 19 iulie 2011).

Comentarii Facebook


Știri recente