BISERICA A CULTIVAT ȘI CONSFINȚIT UNITATEA NAȚIONALĂ

Conștiința națională a fost cultivată prin credință și cărți de cult

Actul unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 este deodată rodul maturizării conștiinței naționale a românilor și al unei situații internaționale favorabile lor.

Exprimată în secolul al XV-lea de către domnitorul moldovean Ștefan cel Mare și Sfânt, care spunea Occidentului că Moldova este „o altă Valahie”, adică o altă Țară Românească, sau în anii 1600-1601 de către domnitorul muntean Mihai Viteazul, prin unirea vremelnică a Munteniei, Transilvaniei și Moldovei într-un singur stat, conștiința națională a fost cultivată prin credință și cultură de către Biserică, mai ales prin cărțile de cult în limba română tipărite în Moldova, Țara Românească și Transilvania și răspândite în toate provinciile românești.

De pildă, dacă unii cronicari moldoveni, precum Grigorie Ureche, afirmau originea latină a moldovenilor, muntenilor și ardelenilor, mitropoliți ai Moldovei, ca Sfinții Varlaam și Dosoftei, în secolul al XVII-lea, tipăreau cărți de cult și de învățătură ortodoxă pentru „toată seminția românească”. Urmând pilda înaintașilor lor și folosind împrejurări istorice favorabile, conducători politici și ierarhi păstori ai românilor din Moldova și Țara Românească au cultivat și consfințit, la mijlocul secolului al XIX-lea, unitatea de cuget și simțire, de limbă și de credință a Principatelor Române, exprimând în același timp dorința vie și necesitatea istorică a libertății și unității naționale atât pe plan politic, cât și pe plan bisericesc.

Astfel, după Războiul Crimeii (1853-1856), s-au creat condiții favorabile unirii Principatelor Române, deoarece Tratatul de pace încheiat la Paris, la 18/30 martie 1856, între cele șapte Puteri europene de atunci se ocupa și de Principatele Române, facilitând reorganizarea lor politico-socială. De fapt, se dorea crearea unui stat tampon între imperii ca Turcia, Rusia și Austria. Ca urmare, s-a creat o comisie europeană la București formată din reprezentanți ai celor șapte Puteri, cu scopul de a înțelege mai bine care sunt aspirațiile politice și sociale ale celor două Principate Române. În acest sens, au fost organizate Divanurile Ad-hoc, în care reprezentanții sau delegații poporului să-și exprime voința lor politică și socială.

Atunci s-au format pretutindeni comitete unioniste, care doreau ca în Divanurile Ad-hoc să fie aleși deputați favorabili unirii Moldovei cu Țara Românească. Întrucât Turcia (împreună cu Anglia și Austria) era ostilă unirii Principatelor Române, care aspirau la independență, a încercat să împiedice realizarea unirii prin caimacamii săi în Moldova, Teodor Balș (1856-1857) și Nicolae Vogoride (1857-1858). Între partidul unionist și partidul separatist se purta o mare luptă. Biserica, prin ierarhii ei și prin cei mai luminați dintre monahi și preoți, a fost în favoarea unirii Principatelor Române.

Comitetul Unirii era susținut și de mulți oameni ai Bisericii

În Moldova, cei mai înflăcărați susținători ai Unirii din partea Bisericii au fost: mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandritul Neofit Scriban, pe atunci profesor la Seminarul Teologic de la Socola (Iași), care a scris două lucrări, prima purtând titlul „Unirea și neunirea Principatelor, iar cea de-a doua „Foloasele Unirii Principatelor Române”, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, pe atunci rector al Seminarului Teologic din Huși, care a rostit în catedrala episcopală din Huși o înflăcărată predică în favoarea Unirii, aceasta fiind apoi tipărită sub titlul „Jertfă pentru Unirea Principatelor”. Comitetul Unirii înființat la Iași era susținut și de mulți oameni ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoți, diaconi și călugări. Unii dintre ei au suferit prigoană din partea autorităților politice ostile Unirii. Primele alegeri pentru Divanul Ad-hoc în Moldova au fost anulate de Turcia, sub presiunea puterilor europene, datorită abuzurilor făcute de autoritățile comandate de caimacamul Nicolae Vogoride pentru a împiedica victoria unioniștilor.

Însă, după noile alegeri, în Divanul Ad-hoc al Moldovei, Biserica era reprezentată de ierarhi ca membri de drept: mitropolitul Sofronie Miclescu, ca președinte al Divanului Ad-hoc, arhiereul Nectarie Hermeziu, locțiitor de episcop la Roman și arhiereul Ghenadie Șendrea, locțiitor de episcop la Huși. Pe lângă acești membri de drept, au fost aleși alți doi deputați din partea mănăstirilor neînchinate (arhiereul Filaret Scriban, de la Mănăstirea Socola și arhiereul Calinic Miclescu, de la Mănăstirea Slatina), precum și trei deputați din partea clerului din orașele reședință de eparhii (arhimandritul Neofit Scriban, la Iași, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, la Huși și preotul Dimitrie Matcaș, la Roman). Toți aceștia erau în favoarea Unirii.

Episcopul Clement al Argeșului a dus la Iași vestea dublei alegeri a lui Cuza

Lucrările Divanului Ad-hoc s-au deschis la 22 septembrie 1857, cu o slujbă de Te Deum în biserica „Sf. Nicolae” – Domnesc din Iași, și au fost prezidate de mitropolitul Sofronie Miclescu, care a vorbit despre unitatea de neam și de credință a românilor din Moldova și Țara Românească: „Moldo-românii de astăzi sunt toți tot una – spunea el -, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credință, un Dumnezeu. Să ne silim dară să fim așa, ca să fim vii și ca să învieze întru noi iubita noastră Patrie”. În ședințele din 7 octombrie și din 20-21 decembrie 1857 s-au conturat cele mai importante orientări ale unui program de reorganizare politico-socială în favoarea Unirii și a reorganizării Principatelor Române. Între acestea figura și dorința de autocefalie bisericească. Adunarea electivă din 5/17 ianuarie 1859 de la Iași, prezidată de mitropolitul Sofronie Miclescu, l-a ales domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

În Țara Românească, în Divanul Ad-hoc, Biserica a fost reprezentată de mitropolitul Nifon, de Sfântul Calinic, episcop al Râmnicului, episcopul Filotei al Buzăului și de episcopul Clement al Argeșului, ca membri de drept, precum și de alți deputați clerici: arhimandriții Atanasie Stoenescu, de la Mănăstirea Sadova, Ieronim, de la Mănăstirea Bistrița, și protopopii Iancu Sachelarie din București, Constantin, „protonotariul” Episcopiei de Râmnic, Vasile Serea, „catihetul” de la Buzău, și Constantin, iconomul de la Argeș. Divanul Ad-hoc și-a deschis lucrările la 30 septembrie 1857, prin slujba de Te Deum săvârșită la Mitropolia din București. Lucrările au fost prezidate de mitropolitul Nifon, care a vorbit despre importanța Unirii Principatelor, iar ceilalți ierarhi au fost activi în comisiile de lucru.

Adunarea Electivă de la București, din 24 ianuarie 1859, a fost prezidată de mitropolitul Nifon, care, după alegeri, a prezentat numele domnitorului ales, și anume Alexandru Ioan Cuza, același om care fusese ales și ca domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859.

Episcopul Clement al Argeșului a condus delegația care a dus la Iași vestea alegerii domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza și ca domn al Țării Românești.

Când Alexandru Ioan Cuza a venit la București, la începutul lunii februarie 1859, acesta a fost întâmpinat cu mare bucurie de clerici și popor, întrucât el devenise simbolul Unirii Principatelor Române.

Prin Te Deum mulțumim lui Dumnezeu pentru darul unității

Slujba de Te Deum se săvârșește și ca amintire a multelor slujbe de Te Deum care s-au săvârșit în toate momentele solemne și importante ale lucrărilor pentru Unirea Principatelor. Cu o slujbă de Te Deum s-au început lucrările Adunărilor Ad-hoc din Moldova și Țara Românească, cu slujba de Te Deum s-au început lucrările Adunării Elective din Moldova, care l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, și tot cu slujba de Te Deum s-a început și Adunarea Electivă de la București, care l-a ales domnitor tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Deci, Te Deum-ul, care provine din limba latină și înseamnă „pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, are o semnificație deosebită în viața poporului român, deoarece, în primul rând, mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, între ele aflându-se mai ales darul unității noastre de cuget și simțiri. Darul unității de limbă și de credință este sfânt și trebuie să-l apărăm și să-l cultivăm, să-l promovăm și să-l evidențiem în momentele cele mai sfinte ale lucrării noastre în calitate de cetățeni creștini, având vocația de a sfinți pământul românesc prin credință și prin lucrări bineplăcute lui Dumnezeu și folositoare poporului nostru.

Așadar, în fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, dorim ca în această Catedrală, pe dealul Mitropoliei din București, să fie săvârșită o slujbă de Te Deum, nu numai ca amintire a faptului că Biserica, prin rugăciune, prin cuvânt, prin îndemn și prin cărți tipărite, a fost activă în lucrarea de Unire a Principatelor Române, ci și pentru ca să cerem ajutorul lui Dumnezeu în păstrarea și cultivarea darului unității naționale, ca pe o lumină transmisă din generație în generație, ca pe o făclie de Înviere spirituală și ca pe o coroană a demnității noastre românești.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente