Binecuvântări arhierești pentru ridicarea de noi biserici în Protopopiatul Bârlad

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, a fost prezent duminică, 10 iulie, în două parohii ale Protopopiatului Bârlad. Preasfinția Sa a pus piatra de temelie pentru două lăcașuri de închinăciune care se vor ridica, adresând la finalul slujbelor un cuvânt de învățătură, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

Credincioșii parohiei ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Bârlad au participat duminică, 10 iulie, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Corneliu. După cum ne-a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, la final, s-a mers în procesiune până în parohia ‘Pogorârii Sfântului Duh’, unde se va ridica o nouă biserică. Pe locul unde se va ridica Biserica ‘Pogorârea Sfântului Duh’, PS Corneliu a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie. Lucrările de construcție vor fi coordonate de pr. paroh Daniel Luca. În după-amiaza aceleiași zile, după săvârșirea slujbei Vecerniei, Preasfințitul Corneliu, alături de un sobor de preoți și înconjurat de un mare număr de credincioși, a pus piatra de temelie pentru Biserica ‘Sfântul Mare Mucenic Pantelimon’ a parohiei Obârșeni, păstorită de pr. Ștefan Vârlan. Pr. protopop Vasile Lăiu a precizat că în ambele parohii, după săvârșirea slujbei punerii pietrei de temelie, PS Corneliu a adresat un cuvânt de învățătură în care a scos în evidență rolul major și unic pe care îl are Biserica în cultivarea, trăirea și transmiterea valorilor morale, sociale și culturale. ‘Zidirea unei biserici, celor ce se înscriu ca și ctitori, binefăcători sau ostenitori, le dă demnitate, îi fac exemple de urmat și veșnică le este pomenirea. Dacă pentru credincioșii dintr-o parohie ce moștenesc o biserică este o bucurie și o datorie sfântă de a o întreține și înfrumuseța, pentru credincioșii din cele două parohii este o datorie și o bucurie sfântă de a le zidi și a le lăsa ca zestre veșnică generațiilor ce vor urma”, a explicat printele protopop Vasile Lăiu.

Sfințirea locului pe care se va ridica biserica din Gârbeni-Havârna, Darabani

Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, a pus sâmbătă, 9 iulie, piatra de temelie pentru Biserica ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’, care se va ridica în parohia Gârbeni-Havârna, Protopopiatul Darabani. Cu acest prilej, au susținut alocuțiuni părintele Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, și părintele paroh Paul Andrei Verniceanu. În cuvântul rostit, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a îndemnat pe enoriași să-și înalțe sufletele spre cer, odată cu zidurile bisericii care se construiește.

După cum ne-a relatat părintele paroh Paul Andrei Verniceanu, parohia Gârbeni-Havârna este formată din 60 de familii. ‘Lucrările vor fi susținute de credincioși, având sprijinul autorităților locale, care ne-au asigurat că se vor implica la construcție în măsura posibilităților’, a afirmat părintele paroh Paul Andrei Verniceanu.

Comentarii Facebook


Știri recente