Binecuvântări arhierești în Protopopiatele Hârlău și Roman

Înalt Preasfințitul Teofan a sfințit ieri, 1 septembrie 2011, casa socială a parohiei ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ – Prisăcani, Protopopiatul Hârlău. Tot ieri, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a resfințit Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ a parohiei Cuci și a sfințit așezământul social-filantropic, ocrotit de Sfântul Dionisie Exiguul, după cum ne informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit ieri casa socială a parohiei ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ – Prisăcani, Protopopiatul Hârlău, a cărei construcție s-a realizat în vara acestui an. Programul liturgic a început la ora 10:00, când a sosit din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Apoi s-au săvârșit slujba Aghezmei mici și Taina Sfântului Maslu. ‘Înalt Preasfințitul Teofan a ajuns în parohia noastră la ora 13:30, fiind întâmpinat cu bucurie de credincioșii parohiei. După sfințirea casei de prăznuire, Înalt Preasfinția Sa a acordat distincții de vrednicie tuturor celor care au contribuit de-a lungul timpului la lucrările de construcție din parohia noastră’, a spus pr. paroh Gabriel Țifrea, care a primit rangul de iconom. În ultimii ani a fost renovat interiorul Bisericii ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, monument istoric datat în anul 1659, pictându-se scena Adormirii Maicii Domnului, scena Învierii Domnului, scena Nașterii Mântuitorului, iar în sfântul altar, Maica Domnului.

În parohia Prisăcani va fi implementat un proiect cu finanțare europeană care cuprinde pictarea interiorului bisericii, precum și renovarea acesteia. ‘Ziua aceasta (n.r. ieri) va rămâne în istoria parohiei noastre. Pentru prima dată parohia noastră primește binecuvântare de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pentru prima dată în parohia noastră ajung moaștele unui sfânt. Ziua de astăzi (n.r. ieri) a fost deosebită și unică’, a mărturisit pr. paroh Gabriel Țifrea.

Credincioșii din parohia Cuci, Protopopiatul Roman, au avut ieri bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. După ce în ultimii ani la Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ a acestei parohii s-au realizat ample lucrări de reabilitare, s-a rânduit ca lăcașul de cult să fie resfințit. Cu acest prilej a fost sfințit și așezământul social-filantropic, ocrotit de Sfântul Dionisie Exiguul, ridicat în ultimii trei ani, prin grija părintelui paroh Constantin Carp, susținut de enoriași. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Eparhiei Romanului și Bacăului, la acest eveniment au participat câteva sute de credincioși, care au asistat după Sfânta Liturghie și la slujba de binecuvântare a lucrărilor și la Te Deumul pentru începutul anului bisericesc. ‘Au fost citite rugăciuni speciale de binecuvântare pentru copiii din parohia Cuci care vor începe în curând anul școlar. În cuvântul adresat celor prezenți, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului a vorbit despre semnificația anului bisericesc, care a început ieri, și importanța lui în viața Bisericii. La final, PS Ioachim Băcăuanul a acordat diplome de vrednicie celor care s-au implicat în susținerea lucrărilor derulate la complexul bisericesc al parohiei Cuci’, a spus pr. Constantin Gherasim. La evenimentul religios de ieri a participat și pr. Florin Țuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, care a menționat faptul că ieri au fost sărbătoriți 410 ani de la prima mențiune documentară a satului Cuci.

Comentarii Facebook


Știri recente