Binecuvântarea pentru căsătorie oferită de PS Părinte Casian tinerilor absolvenți ai facultăților de teologie

Vineri 26 iunie 2009, în sala „Episcop Chesarie Păunescu” a Centrului Eparhial din Galați a avut loc întâlnirea PS Părinte Casian cu tinerii teologi absolvenți ai facultăților de teologie, însoțiți de viitoarele lor soții, de părinții acestora și de viitorii lor nași, care au venit să ceară binecuvântare pentru căsătorie.

Chiriarhul Eparhiei le-a vorbit viitorilor slujitori ai lui Dumnezeu despre frumusețea și importanța familiei creștine atât în Biserică, cât și în societate. Deasemenea, Preasfinția Sa a subliniat rolul determinant al sfaturilor, experienței și rugăciunilor părinților în viața noii familii, remarcând faptul că venirea acestor tineri spre a primi binecuvântare pentru a porni spre drumul slujirii în Biserică reprezintă un dar a lui Dumnezeu.

Tinerii prezenți au arătat că sunt foarte conștienți de importanța binecuvântării lui Dumnezeu ca temelie a viitoarei familii și de slujirea la care sunt chemați în Biserică. Binecuvântarea de căsătorie dată tinerilor de către episcopul locului este o condiție pentru hirotonia întru diacon sau preot.

Biroul de Presă și Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente