Binecuvântarea noii biserici din localitatea Comșești

Noua biserică ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din localitatea Comșești, Protopopiatul Turda a primit duminică, 3 octombrie, binecuvântarea pentru a putea fi săvârșite în ea sfintele slujbe, informează Biroul de Presă al Mitropoliei Clujului. Slujba de binecuvântare a fost oficiată dimineață, de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, fiind urmată apoi de Sfânta Liturghie arhierească.

Parohia Comșești este păstorită de preotul Dănuț Rad, care pentru vrednicia sa de până acum a primit din partea Mitropolitului Bartolomeu al Clujului distincția de inconom, ce i-a fost înmânată, duminica trecută, de Preasfințitul Vasile. Alături de preot, au mai primit Diplome de aleasă cinstire primarul comunei Tureni, membrii consiliului și ai comitetului parohial dar și alți credincioși, care prin jertfelnicia lor au sprijinit lucrările la noua biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente