Binecuvântarea Catedralei Mari din Târgu Mureș

În data de 12 august 2012, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, vor binecuvânta lucrările ample de reparație exterioară la Catedrala Mare din Târgu Mureș, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iulia.

Ridicată între cele două războaie mondiale, în perioada unor schimbări importante în domeniul instituțional, demografic și politic românesc, care au influențat, inevitabil, și viața religioasă, Catedrala „Înălțarea Domnului’ din Municipiul Tg. Mureș este o construcție monumentală, într-un autentic stil bizantin, una din primele mari catedrale din țară. Apariția ei în peisajul arhitectonic mureșean este legată direct de creșterea populației românești în oraș, survenită după primul război mondial și după Unirea de la 1 Decembrie 1918, pentru a servi viața spirituală a noilor locuitori, având, pe lângă funcția strict religioasă și una de simbol.

Construcția Catedralei se întinde pe o durată de aproape un deceniu, între anii 1925 și 1934. Piatra de temelie a fost pusă la 10 mai 1925 – ziua Proclamării Independenței României, de către Episcopul Nicolae Ivan, la acest moment asistând, printre alții, ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu și marele poet transilvan Octavian Goga.

Sfințirea lăcașului, ce a primit hramul „Înălțarea Domnului’, sărbătoare care simbolizează în Biserica Ortodoxă Română cinstirea eroilor, a avut loc în data de 2 decembrie 1934. În acea zi se împlineau 16 ani de când armatele românești, sub conducerea generalului Traian Moșoiu, au intrat victorioase în orașul Târgu-Mureș, eliberându-l. Slujba de târnosire, ce încununa și consacra eforturile și speranțele românilor de pe acele meleaguri, a fost oficiată de Preasfințitul Nichita Duma, Episcop al Argeșului, fost protopop în Reghin, printre invitați aflându-se și generalul Condeescu, ca reprezentant al Regelui Carol al II-lea, miniștrii Constantin Agelescu și Alexandru Lapedatu și un reprezentant al Episcopului Nicolae al Clujului.

Posteritatea a adăugat oameni și fapte care aveau să înnobileze mesajul și menirea acestei Catedrale.

În timpul protopopilor David Lazăr și Aurel Sămărghițan, între anii 1970 și 1980, s-au realizat lucrări de întreținere, întărire a bolților și realizarea picturii (6500 mp), realizată de pictorul bisericesc prof. Nicolae Stoica și ucenicii săi. Lucrările au fost sfințite de către vrednicul de pomenire Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, la data de 11 noiembrie 1990, în prezența unui număr impresionant de ierarhi, preoți și credincioși.

În ultimii ani, prin grija preoților Nicolae Gheorghe Șincan, protopop, și Silviu Negruțiu, paroh, impozanta Catedrală din centrul orașului a fost restaurată substanțial la acoperiș și exterior, înlocuindu-se învelitoarea de tablă, jgheaburile și burlanele cu tablă de cupru, după ce s-a refăcut astereala și stratul termoizolator. S-au făcut reparații la tencuieli exterioare, la profile, brâuri, cornișe și ancadramente. Au fost reabilitate scările de acces în edificiu, iar ușile Catedralei au fost înlocuite; s-au amenajat locuri speciale pentru arderea lumânărilor, iar subsolurilor li s-a dat o utilitate practică. Tot cu această ocazie, s-a montat o centrală termică nouă pentru încălzirea întregii Catedrale.

Lucrările de înnoire a Catedralei Mari din Târgu Mureș vor fi binecuvântate de Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, în frunte cu I. P. S. Părinte Mitropolit Laurențiu, în ziua de 12 august 2012. Evenimentul, ce pecetluiește o etapă istorică importantă din viața Catedralei, constituie o mare sărbătoare pentru întreaga Arhiepiscopie de Alba Iulia și mai ales pentru orașul de pe ambele maluri ale Mureșului, eveniment a cărui rezonanță, înrădăcinată în istorie și speranță, în muncă și curaj, în rugăciune și cultură, va marca pentru mult timp de acum înainte preoții și credincioșii participanți dar și pe toți locuitorii urbei.

Comentarii Facebook


Știri recente