Binecuvântare pentru viitorii medici și farmaciști

Absolvenții Facultăților de Medicină și Farmacie din București au primit binecuvântare din partea Bisericii. Evenimentul a avut loc luni, 26 noiembrie 2012.

Zeci de absolvenți ai generației 2012, au fost prezenți la Mănăstirea Antim din Capitală unde Episcopul Vicar Patriarhal, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, a oficiat o slujbă de binecuvântare, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Din soborul slujitor a făcut parte și arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, dar și părintele arhim. Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Trăim astăzi un moment special, acela al înnodării unei tradiții practicate în Iași și aici în București și anume rugăciunea de binecuvântare a farmaciștilor și medicilor care și-au încheiat studiile în Universitate. Această tradiție s-a înfiripat în anul 1998 la solicitarea absolvenților Facultății de Medicină și Farmacie din Iași, la inițiativa conducerii Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România. De aceea, dragi medici și farmaciști de acum suntem bucuroși de prezența dumneavoastră aici la această slujbă și vă dorim ca în activitatea în care intrați acum după examenul de rezidențiat să vă bucurați de binecuvântarea lui Dumnezeu și să aveți permanent sufletele pline de iubirea la care ne-a îndemnat astăzi Sf. Ap. Pavel prin textul acesta atât de frumos. Dragostea care nu cade niciodată să fie valoarea centrală a activității voastre. Vă felicităm pentru examenul de ieri și pentru rezultatele obținute și chiar dacă nu ne mulțumesc întotdeauna ele reprezintă doar o etapă în viața noastră, importantă este activitatea pe care o vom desfășura de acum în acolo în folosul semenilor noștri. Vă felicităm și vă dorim o carieră de succes”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcopul Vicar Patriarhal.

De asemenea, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul a transmis binecuvântarea și felicitările Preafericitului Părinte Patriarh Daniel tinerilor absolvenți la începutul acestei noi etape din viața lor, iar ca semn de binecuvântare din partea Preafericirii Sale le-a oferit câte un Acatist al Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și o iconiță cu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, informează Ziarul Lumina.

„La începutul carierei noastre este foarte important că am primit această binecuvântare, să știm că Dumnezeu este lângă noi și să ne rugăm ca El să ne apere și să ne ajute”, a spus absolventul Ioan Cristian.

„Am încercat să organizăm cât mai bine acest eveniment. Cu toate că am fost ocupați cu examenul de rezidențiat, ne-am dorit foarte mult să participăm la această slujbă, despre care am auzit că a mai fost oficiată și la Iași”, ne-a spus Mihaela, tânără absolventă.

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români.

Prima slujbă de binecuvântare pentru medici și farmaciști a fost oficiată în anul 1998 la Iași și a fost organizată, ca și evenimentul de ieri, de Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români (AMFOR), organism înființat în 1994 la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în timpul păstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente