Binecuvantare pentru miri care ajuta Biserica

In data de 7 iulie 2007, in biserica parohiei ortodoxe Sf. Antonie cel Mare din Lucca (Italia) a fost oficiata cununia religioasa a d-lui Iulian Dascalu cu tanara Anca Dorina Zagrean. La acest moment solemn a participat si I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, fiind invitat de I.P.S. Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale pentru a vizita aceasta parohie in care majoritatea enoriasilor este constituita din moldoveni romani. La cununia religioasa a mai participat, ca delegat al I.P.S. Mitropolit Iosif, si P.S. Siluan Marsilianul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale.

Acest eveniment a fost unul solemn, echilibrat, contribuind la crearea unei imagini pozitive a Romaniei in aceasta zona prin modul in care a fost organizat. Anul 2007, fiind primul an in care Romania este parte componenta a Uniunii Europene, ar fi de dorit sa fie create cat mai multe astfel de evenimente liturgice si misionare. Ca o marturie a grijii pe care Biserica o poarta fata de romanii aflati in Italia este si infiintarea de catre Sfantul Sinod al B.O.R. a unei Episcopii Ortodoxe Romane in Italia.

De altfel, I.P.S. Mitropolit Daniel a facut un apel ca si alti ierarhi ortodocsi din Romania sa vina in mijlocul comunitatilor romanesti din afara granitelor tarii pentru a intari in credinta si in comuniune pe acesti fii ai Bisericii noastre. Inalt Prea Sfintia Sa a facut, anterior, mai multe vizite misionare in parohii romanesti din diaspora, cum a fost si vizita la Lisabona (Portugalia) de anul trecut. De asemenea, este de dorit ca tot mai multi cetateni straini sa viziteze tara noastra pentru a cunoaste in mod nemijlocit traditiile romanesti si roadele credintei ortodoxe pe acest pamant. O ilustrare a acestui schimb de vizite este si faptul ca I.P.S. Mitropolit Iosif se afla in aceasta perioada in tara cu un grup de tineri, intr-un pelerinaj la manastiri romanesti.

I.P.S. Mitropolit Daniel a dorit sa ofere si un sprijin material parohiei ortodoxe ‘Sf. Antonie cel Mare’ din Lucca, prin donatia a doua jilturi arhieresti, a unei perechi de cununii, a unui vesmant preotesc si a numeroase carti necesare pentru biblioteca parohiala. La aceste daruri s-a adaugat si un sistem de aer conditionat pentru biserica, oferit de d-l Iulian Dascalu. De mentionat este si faptul ca iconostasul bisericii romanesti din Lucca este lucrat in zona Neamtului.

D-l Iulian Dascalu este un om de afaceri iesean care a sprijinit in mod constant activitatea cultural-misionara si social-filantropica a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, fiind si membru al Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor. Domnia Sa sprijina ziarul Lumina, ajuta la constructia bisericii studentilor din campusul Tudor Vladimirescu din Iasi si a amenajat doua capele in incinta mall-urilor pe care le-a construit in Iasi si in Timisoara. I.P.S. Mitropolit Daniel a apreciat in mod deosebit initiativa mirilor de a se cununa intr-o biserica ortodoxa romaneasca din Italia, avand in vedere ca Timisoara, orasul de origine al miresei, este localitatea cu cei mai multi etnici italieni din tara (procentual vorbind) si ca d-l Iulian Dascalu are numeroase relatii de prietenie si de colaborare cu etnici italieni.

Pr. Constantin Sturzu,

Consilier ‘Biserica si Societatea’ al Arhiepiscopiei Iasilor

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente