Binecuvântare arhierească la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” – Groși

Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit duminică, 6 februarie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Groși din comuna Boroaia. Complexul acestei așezări monahale cuprinde două sfinte altare și un cămin de bătrâni.

Obștea Mănăstirii ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Groși din județul Suceava, bătrânii care primesc asistență religioasă și socială în această așezare monahală ridicată după 1996 și pelerinii care participă aici la sfintele slujbe au avut bucuria de a se ruga, în urmă cu două zile, alături de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. Cu acest prilej, ierarhul locului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, împărtășind arhierești binecuvântări. ‘Pentru noi slujba oficiată de IPS Pimen a fost un eveniment deosebit. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților este pentru mine părintele duhovnicesc, întrucât am slujit timp de șapte ani ca diacon alături de Înalt Preasfinția Sa’, a relatat protos. Ichim Alexe, starețul Mănăstirii ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Groși pentru ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Moldova.

13 vârstnici îngrijiți în căminul de bătrâni al mănăstirii

În prezent, căminul de bătrâni al Mănăstirii ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Groși adăpostește 13 vârstnici, unii dintre ei neavând nici un venit. Vârstnicii care se pot deplasa participă la programul liturgic al mănăstirii în fiecare zi. Principalele fonduri pentru întreținerea lor provin de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, dar și de la Asociația ‘Mila creștină’ din parohia Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, care oferă în fiecare zi de la brutăria proprie pâinea. ‘Avem o foarte bună colaborare cu părintele Gheorghe Saftiuc de la parohia Dolhasca, care ne asigură zilnic pâine, gratuit. Mai există o brutărie în localitatea Mălini, comuna Mălini, județul Suceava, care ne trimite pâine. Mai avem și alte persoane care răspund de fiecare dată la solicitarea noastră. Suntem într-o foarte bună colaborare cu Centrul eparhial Suceava, cu Protopopiatul Fălticeni și cu Primăria municipiului Târgu Neamț. Mergem înainte, cu sprijinul unor oameni minunați’, a declarat protos. Ichim Alexe.

Metoc al Schitului Sihla, la început

Complexul Mănăstirii ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Groși cuprinde două lăcașuri de închinăciune: Biserica ‘Acoperământul Maicii Domnului’ și Paraclisul cu hramurile ‘Izvorul Tămăduirii’ și ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’. Atât mănăstirea, cât și căminul au fost ridicate la inițiativa protosinghelului Mihail Horga, fostul stareț, care a plecat la Domnul în anul 2007, lucrările fiind demarate în anul 1995. ‘Părintele Mihail Horga s-a închinoviat la Schitul Sihla al Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț, donând în același timp schitului două suprafețe de teren. Mănăstirea ‘Acoperământul Maicii Domnului’ – Groși a fost pentru început metoc al Schitului Sihla. Fiind pe raza județului Suceava, IPS Pimen a luat sub oblăduire această așezare monahală. În anul 2001 s-au pus bazele căminului de bătrâni. În 1998 a venit o bătrână din Brăiești care și-a donat toată agoniseala, cumpărându-se cărămida pentru viitoarea clădire. Finalizarea construcției a fost suportată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților’, a explicat părintele stareț Ichim Alexe.

Comentarii Facebook


Știri recente